Selecționata Romanian Wolves debutează astăzi în Rugby Europe Super Cup, competiție aflată la cea de-a doua ediție. Lupii vor întâlni Tel Aviv Heat, de la ora 19:00, pe Stadionul Național de Rugby ”Arcul de Triumf”.

”Jucătorii sunt entuziasmați și nerăbdători înaintea acestui prim meci. Avem o grupă dificilă, cu două echipe din Georgia și cu o echipă din Israel care are mulți jucători internaționali, sud-africani și fijieni, ceea ce va fi o provocare pentru noi. Obiectivul nostru este de a acumula cât mai multă experiență, dar trebuie să învățăm rapid pentru că vrem să câștigăm meciuri și să ne creștem jocul. Avem doar o săptămână de pregătire, așa că trebuie să ne mișcăm repede, să ne unim cât mai bine ca echipă și să ne însușim cât mai bine planul de joc. Băieții vin după patru meciuri puternice disputate în play-off-ul Ligii Naționale de Rugby, astfel că sunt încrezător că vom face un joc bun”, a declarat Sosene Anesi, antrenorul selecționatei Lupilor.

Sursă informații și foto: FRR

CITEȘTE ȘI: Fotbal | Se școlesc pentru VAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.