Rugby | Neculai Nichitean, membru în comitetul director onorific al CSM Știința Baia Mare

Neculai Nichitean a fost ales recent membru în comitetul director onorific al CSM Știința Baia Mare, se anunță pe contul de socializare al echipei.

Nichitean (născut în 27 septembrie 1969 în Șcheia, Suceava) s-a apucat de rugby la vârsta de 12 ani, fiind prima dată legitimat la CSȘ Suceava. Club la care, de altfel, și-a petrecut toată perioada junioratului. Mijlocaș la deschidere, a semnat primul contract de senior cu echipa suceveană la 17 ani. Acolo unde a jucat până în 1989, an în care vine la Știința CEMIN Baia Mare. Echipă cu care devine campion al României în sezonul 1989/1990, contribuind la câștigarea primului titlu din istoria clubului. În perioada 1993-1997 evoluează pentru Universitatea Cluj. Din 1997 până în 2006, joacă în campionatul italian pentru Mirano Rugby 1957, Rugby Bologna și Modena Rugby Club.

Cu naționala României a participat la două ediții de Cupă Mondială, în 1991 și 1995. În 1990 devine campion european cu naționala ”tricoloră”. Are în palmares 28 de selecții și 201 puncte pentru România.

Sursă: CSM Știința Baia Mare

CITEȘTE ȘI:
Rugby – Campionatul European | România debutează cu victorie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.