Rugby – Liga Națională | ”Zimbrii” descind pe Arcul de Triumf

În prima deplasare din Liga Națională de rugby, ediția 2023, campioana României joacă mâine la Dinamo București. ”Zimbrii” au ieșit șifonați din prima confruntare a sezonului. Dinamoviștii sunt pe locul 2 în grupă după două partide jucate.

La Dinamo București joacă mâine CSM Știința Baia Mare. Joc din a treia etapă a Ligii Naționale de rugby. Pentru ”zimbri” sezonul 2023 a început în runda precedentă, odată cu vizita steliștilor. Și nu a început ideal, dat fiind că echipa din capitală s-a impus cu 20-14, grație unui eseu câștigător în ultimul minut de joc. Cu stângul au debutat și dinamoviștii, care au pierdut în etapa inaugurală cu 3-22 meciul disputat la Timișoara. După care, în etapa 2, Dinamo a câștigat partida de la Cluj: 31-20. Cu un punct, băimărenii sunt pe locul 4 în Grupa 1. În timp ce dinamoviștii au cinci puncte și sunt pe poziția secundă. La patru puncte distanță de Steaua, liderul grupei.

Meciul Dinamo – CSM Știința se joacă mâine, de la ora 20.00, pe Stadionul Arcul de Triumf. Va fi transmis de Prima Sport. În celălalt joc al etapei se întâlnesc echipele din Timișoara și Cluj, tot mâine, de la 11.00. (G.D.)

CITEȘTE ȘI:
Rugby – Liga Națională | Sezonul 2023 începe cu înfrângere pentru ”zimbri”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.