Rugby Europe Championship | Cursa ”stejarilor” pentru Cupa Mondială continuă din 5 februarie

Federația Europeană a anunțat datele de desfășurare ale meciurilor din Rugby Europe Championship. Competiție care reprezintă criteriu de calificare la Cupa Mondială 2023 (Franța).

Cursa ”stejarilor” spre Cupa Mondială continuă cu trei meciuri pe teren propriu. Adversare: Rusia, Portugalia și Georgia. Toate cele trei jocuri se vor disputa pe Stadionul Național ”Arcul de Triumf”. De asemenea, România are în program și două partide în deplasare, cu Spania și Țările de Jos.

5 februarie, ora 14.30: România – Rusia (București, Stadionul ”Arcul de Triumf”)
12 februarie, ora 17.30: România – Portugalia (București, Stadionul ”Arcul de Triumf”)
27 februarie, ora 13.45: Spania – România (Madrid, Estadio Central UCM)
12 martie, ora 17.30: România – Georgia (București, Stadionul ”Arcul de Triumf”)
19 martie, ora 14.15: Țările de Jos – România (Amsterdam, National Rugby Center)

România este momentan pe locul 2 în clasamentul Rugby Europe Championship, ediția 2021, ceea ce asigură calificarea directă la Cupa Mondială.

”Primele două echipe în clasamentul cumulat Rugby Europe Championship 2021-2022 obțin calificarea directă la Cupa Mondială din Franța, în timp ce echipa aflată pe locul 3 va intra în recalificări pentru a obține biletul la competiția din Hexagon”, precizează reprezentanții Federației Române de Rugby.

Sursă informații și foto: Federația Română de Rugby

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.