Șapte jucători de la campioana României, CSM Știința Baia Mare, au fost convocați pentru întâlnirea ”stejarilor” cu Spania în Rugby Europe Championship.

Naționala de rugby a României va întâlni Spania duminică, 27 februarie, în cel de-al treilea meci din Rugby Europe Championship.

Pentru această partidă, staff-ul tehnic a stabilit un lot de 36 de jucători, 20 înaintași și 16 treisferturi. Ovidiu Cojocaru, Florian Roșu, Alexandru Țiglă, Paul Popoaia, Mihai Lămboiu, Alexandru Bucur și Jason Tomane reprezintă CSM Știința Baia Mare în lotul ”stejarilor”.

Partida va avea loc în Madrid, pe Estadio Central UCM, de la ora 13:45. Meciul va fi transmis în direct de TVR. Jocul face parte și din campania de calificare la Cupa Mondială din Franța. Echipele care termină pe primele două locuri edițiile 2021 și 2022, cumulat, se califică direct la competiția din Franța, iar cea de pe locul trei va juca în recalificări.

România este pe locul 2 al Rugby Europe Championship, edițiile 2021 și 2022.

Mai multe detalii, aici.

Sursă informații și foto: Federația Română de Rugby

CITEȘTE ȘI:
Rugby Europe Championship | Încă un pas spre Cupa Mondială din 2023

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.