Naționala de rugby a României debutează în noul sezon competițional mâine, 4 februarie, când va întâlni Polonia în primul meci al Grupei B din Campionatul European.
„Este un nou început pentru noi, pentru echipă și ceea ce ne dorim să construim încet, încet, un grup care să poată duce România la Cupa Mondială din 2027. Este un obiectiv pe termen lung însă este foarte important să putem construi acest grup pe rezultate bune, să putem vedea un progres de la meci la meci în jocul nostru. Debutul în Campionatul European întotdeauna a fost un pic mai greu pentru noi pentru că nu am avut meciuri de pregătire și practic este primul meci pe care îl jucăm după mai mult de două luni”, a declarat Ovidiu Cojocaru, căpitanul Stejarilor.
Din lotul României pentru meciul cu Polonia fac parte patru jucători de la CSM Știința Baia Mare: Ștefan Iancu, Jason Tomane, Paul Popoaia – titulari și Florian Roșu – rezervă.
Echipa României pentru meciul cu Polonia: 1. Alexandru Savin (CS Rapid), 2. Ovidiu Cojocaru (CS Dinamo), 3. Alexandru Gordaș (CS Dinamo), 4. Ionuț Lucian Mureșan (SCM USV Timișoara), 5. Ștefan Iancu (CSM Știința Baia Mare), 6. Vlad Neculau (SCM USV Timișoara), 7. Kamil Sobota (CS Dinamo), 8. Damian Strătilă (CSA Steaua), 9. Florin Surugiu (CS Rapid), 10. Tudor Boldor (CS Dinamo), 11. Manumua Tevita (SCM USV Timișoara), 12. Jason Tomane (CSM Știința Baia Mare), 13. Mihai Graure (CS Dinamo), 14. Cosmin Iliuță (CSA Steaua), 15. Paul Popoaia (CSM Știința Baia Mare).
Rezerve: 16. Florin Bărdașu (CS Rapid), 17. Iulian Hartig (Bassin d’Arcachon), 18. Costel Burțilă (RC Hyères Carqueiranne La Crau), 19. Florian Roșu (CSM Știința Baia Mare), 20.Dragoș Ser (SCM USV Timișoara), 21. Alin Conache (CSA Steaua), 22. Ovidiu Neagu (CS Dinamo), 23. Gabriel Pop (GDS Cascais).
În Rugby Europe Championship, România se află în Grupa B, alături de Portugalia, Belgia și Polonia. După meciul din deplasare cu Polonia, Stejarii vor avea două meciuri pe teren propriu: cu Belgia, în 10 februarie, și cu Portugalia, în 17 februarie. După partidele din grupă vor urma semifinalele, programate în 2-3 martie, și finalele, ce vor avea loc în 17 martie, la Paris. În Grupa A se află Georgia, Spania, Germania și Țările de Jos.
Meciul cu Polonia începe la ora 19:15, pe Narodowy Stadion din Gdynia și poate fi urmărit în direct pe Rugby Europe Tv, platforma rugbyeurope.eu, după crearea unui cont de acces gratuit.
În ediția trecută a competiției, România a ocupat locul 3, după ce a învins în finala mică, la Badajoz, Spania, cu 31-25.
Mai multe detalii, aici.
Sursă: Federația Română de Rugby (credit foto: Răzvan Păsărică/ SportPictures.eu)
CITEȘTE ȘI:
Rugby | Opt ”zimbri” convocați la națională