Traseul continental început de CS Minaur Baia Mare cu victorie împotriva norvegiencelor de la Storhamar Handball Elite, continuă mâine în Rusia, în compania Astrahanocka Astrahan.
De la ora 15.00, mâine, CS Minaur Baia Mare va întâlni în deplasare Astrahanocka Astrahan (Rusia) în joc contând pentru a treia etapă din grupa C a EHF European League.
Pentru handbalistele lui Costică Buceschi va fi a doua partidă, după victoria cu 33-29 repurtată în prima etapă, în detrimentul norvegiencelor de la Storhamar Handball Elite. În etapa a doua CS Minaur nu a evoluat, dat fiind că Thüringer HC a acceptat să dispute ambele jocuri în Baia Mare, în februarie (în 20 și 21). CS Minaur este pe locul 1 în grupa C.
Astrahanocka Astrahan are la activ o victorie (29-22, la Thüringer HC) și un eșec (28-33, la Storhamar Handball Elite) și este pe locul 2 în grupă.
Principala marcatoare pentru CS Minaur în acest sezon de EHF European League este Kovacevic, cu 9 goluri, în timp ce Levchenko, cu 10 goluri, este golgetera rusoaicelor.
Partida va avea loc în Sportcomplex “Zvezdniy” din Astrahan și va fi transmisă în direct de Digi 3, Telekom Sport 3 și Looksport+.
Rezultatele din grupa C
Etapa 1: CS Minaur Baia Mare – Storhamar Handball Elite 33-29; Thüringer HC – Astrahanocka Astrahan 22-29;
Etapa 2: Storhamar Handball Elite – Astrahanocka Astrahan 33-28; Thüringer HC – CS Minaur Baia Mare (20 februarie, ora 17.00, în Baia Mare).
Programul etapei 3
Astrahanocka Astrahan – CS Minaur Baia Mare (24 ianuarie, 15.00, în Astrahan); Thüringer HC – Storhamar Handball Elite (7 februarie, 13.00, în Bad Langensalza).
Sursă foto: CS Minaur Baia Mare (credit – Ovi Dragomir)
CITEȘTE ȘI:
Handbal – EHF European League | Spre Astrahan, CS Minaur Baia Mare călătorește aproximativ 22 de ore
Handbal – EHF European League | Parcurs continental început cu victorie