Campionatul Mondial de orientare sportivă pentru Masters și Karst Cup au avut loc în paralel în Slovacia. Trei maramureșeni au luat startul la Mondial. Trei la Karst Cup. Dacă la prima competiție locul 26 a fost cea mai bună clasare, la cea de-a doua Miron Pop a câștigat Open-ul.
În perioada 11-18 august, în Slovacia a avut loc Campionatul Mondial de orientare sportivă, WMOC 2023. Competiție Masters la start cu peste 2700 de concurenți din 44 de țări. Din Maramureș au fost prezenți sportivi de la CS Maratin Rivulus Dominarum Baia Mare și CS Spria Baia Sprie. Este vorba despre Samir Pop (M45) și Mircea Pop (M65) de la Maratin, respectiv despre Relu Tămaș (M50) de la Spria.
Mircea Pop s-a clasat pe locul 130 la sprint (din 251 de sportivi), locul 26 la medie distanță (265) și locul 69 la lungă distanță (265). Samir Pop a terminat proba de sprint pe locul 96 (113), proba de medie distanță pe locul 80 (122) și proba de lungă distanță pe locul 73 (122). Relu Tămaș a terminat pe locul 30 (170) proba de medie distanță.
În paralel cu Campionatul Mondial a avut loc Karst Cup 2023. Unde au evoluat trei sportivi de la CS Maratin Rivulus Dominarum: Ioana Pop (F21), Maria Pop (F21) și Miron Pop (Open). Aici s-au cumulat rezultatele din toate cele cinci zile de concurs. Ioana s-a clasat pe locul 16, iar Maria pe 17, din 28 de sportivi. Miron a terminat competiția pe locul 1 din 52 de sportivi.
Sursă informații: Conrad Nagy. Sursă foto: Miron Pop și WMOC 2023.
CITEȘTE ȘI:
Orientare – Masters | Trei maramureșeni participă la Campionatul Mondial