Comuna Florești (jud. Cluj) este în acest weekend gazda celei de-a 21-a ediții a Trofeului Florești la orientare în alergare, competiție cumulată cu Cluj West Open 2023. La această competiție participă sportivi de la 22 de cluburi din România și de la unul din Israel. Județul Maramureș este reprezentat prin nu mai puțin de cinci cluburi: CS Maratin Rivulus Dominarum Baia Mare, CS Nord Baia Mare, Garage Racing Baia Mare, Clubul Sportiv Școlar Baia Sprie și Clubul Sportiv Spria Baia Sprie.
Prima zi de concurs a fost rezervată celei dintâi etape de medie distanță, astăzi desfășurându-se etapa a doua. Timpii cumulați urmează să stabilească podiumurile de premiere ale ambelor concursuri internaționale, Cluj West Open respectiv Trofeul Florești.
După prima zi de concurs trei dintre cluburile maramureșene au fost pe podium: CSȘ Baia Sprie cu cinci locuri 1, un loc 2 și două locuri 3, Maratin Rivulus Dominarum Baia Mare cu două locuri 1 și un loc 2, iar CS Nord Baia Mare cu un loc 1.
Locul 1:
- F 12 ani: Cosmina Tiodar – CSȘ Baia Sprie
- F 16: Bianca Avram – CSȘ Baia Sprie
- F 18: Alexandra Sălăjan – CSȘ Baia Sprie
- F 55: Ileana Laza – CSȘ Baia Sprie
- M 12: Luca Pop – CSȘ Baia Sprie
- M 16: Emanuel Petruș – Maratin Rivulus Dominarum Baia Mare
- M 50: Grigor Costan – CS Nord Baia Mare
- Open: Miron Vasile Pop – Maratin Rivulus Dominarum Baia Mare
Locul 2:
- F 18: Alessia Malanca – CSȘ Baia Sprie
- F 21: Ioana Pop – Maratin Rivulus Dominarum Baia Mare
Locul 3:
- M 14: Răzvan Rognean – CSȘ Baia Sprie
- M 21 Relu Tamaș – CS Spria Baia Sprie
Sursă informații și foto: Alin Boțioc
CITEȘTE ȘI: Orientare în alergare | 11 medalii pentru CS Știința Electro Sistem…