Noul FIFA 22 va fi disponibil începând de vineri, 1 octombrie, anunță Federația Română de Fotbal.

Până atunci, cei de la EA Sports au prezentat lista cu rating-urile fotbaliștilor din această ediție a jocului. Analizând statisticile jucătorilor români, a rezultat următorul Top 10: 1. Nicolae Stanciu, 2. Ciprian Tătărușanu, 3. Ștefan Radu, 4. Florin Niță, 5. Ionuț Radu, 6. Alexandru Mitriță, 7. Răzvan Marin, 8. Ianis Hagi, 9. Alexandru Maxim, 10. Dennis Man.

Câțiva fotbaliști români excelează la diferite categorii de rating.

Viteza cea mai bună – Cristi Bărbuț conduce lista celor mai rapizi români în FIFA 22 cu un rating de 92, fiind urmat de Deian Sorescu – 91 și Valentin Mihăilă – 90.
Cele mai bune execuții – Doi tricolori din compartimentele ofensive, Nicolae Stanciu și Claudiu Keșeru, sunt la egalitate cu un punctaj de 75 la capitolul ”shooting”. Răzvan Marin îi urmează cu rating 73.
Cel mai bun pasator – Încă o dată Nicolae Stanciu este lider, având un rating 80 la ”passing”. Răzvan Marin, cu 78, și Ianis Hagi, cu 74, sunt următorii în acest top.
Cel mai bun dribling – Pe primul loc este și aici Nicolae Stanciu, rating 80, acesta fiind urmat de Alexandru Maxim – 79, și Alexandru Mitriță – 78.
Cel mai bun apărător – Aici pe prima poziție se află Ștefan Radu, cu un rating defensiv de 82. Vlad Chiricheș cu 75, Alex Pașcanu și Andrei Burcă cu 71 sunt în urma fundașului de la Lazio.
Cele mai bune atribute fizice – Românul cu cele mai bune atribute la capitolul fizic este atacantul Daniel Popa, 85, iar pe locul 2, la egalitate, sunt Denis Alibec și Alin Șeroni, cu rating 81. Pe al treilea loc se află Vasile Mogoș, cu 80.

Cel mai bun român din FIFA 22 rămâne Gheorghe Hagi, care are în joc trei carduri speciale de ICON (legendă a fotbalului), cu rating de 91, 89 și 85.

Jucătorii cu cel mai bun rating din întreg jocul sunt: Lionel Messi (93), Robert Lewandowski (92), Cristiano Ronaldo (91), Kevin De Bruyne (91), Kylian Mbappe (91), Neymar Jr. (91), Jan Oblak (91), Harry Kane (90), N’Golo Kante (90), Manuel Neuer (90).

FIFA 22 va fi disponibil pentru PlayStation 5, Xbox Series X|S, Stadia, PlayStation 4, Xbox One și PC.

Informații și foto: Federația Română de Fotbal

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.