Golgheterul all-time al României, alături de Gheorghe Hagi, şi unul dintre cei mai buni fotbalişti din istoria naţionalei României, Adrian Mutu, se pregăteşte pentru meciul oficial de retragere. Evenimentul va avea loc în 12 iunie, în cadrul celei de-a treia ediţii a Sports Festival, de la Cluj.

Adrian Mutu a fost în vizită pe Cluj Arena, locul unde va avea loc meciul dedicat carierei sale fotbalistice, pentru a pregăti, alături de organizatori, ultimele detalii tehnice. Fostul fotbalist a făcut şi un antrenament cu 2 juniori.

”Meciul oficial de retragere este un eveniment pe care îl aşteptam de mult şi mă bucur că, după o perioadă grea pentru toată lumea, vom putea în sfârşit să îl organizăm. Va fi un eveniment cu multe surprize şi abia aştept să văd tribunele pline. Am alături de mine invitaţi de marcă, super fotbalişti ai lumii alături de care am jucat! Ne vedem în 12 iunie, la Sports Festival!”, a arătat Adrian Mutu.

Meciul de retragere al lui Mutu a fost programat iniţial în iunie 2020, însă a fost amânat din cauza pandemiei. Pe lângă evenimentul dedicat carierei lui Adrian Mutu, în cadrul Sports Festival 2022 va avea loc şi meciul de retragere a fostului tenismen Horia Tecău (vineri, 10 iunie), iar alături de el va fi în teren şi Simona Halep.

Bilete pentru cele două meciuri demonstrative din iunie vor fi puse în vânzare începând cu data de 5 aprilie pe sportsfestival.com şi pe entertix.ro. Persoanele care au bilete achiziţionate în 2020 vor putea, până în data de 5 aprilie, să îşi descarce biletele în noul format, cu noile coordonate.

Sports Festival este cel mai mare eveniment din România dedicat sportului. Evenimentul ajunge în 2022 la cea de-a treia ediţie. În cadrul lui, vor avea loc, pe lângă meciurile demonstrative, cursuri gratuite de iniţiere în peste 30 de sporturi, demonstraţii sportive, competiţii pentru amatori şi discuţii cu mari campioni şi specialişti din sport.

Sursă informații: Sports Festival. Foto: Facebook / Adrian Mutu

Citește și: Fotbal – naționala | Mingea cu colțuri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.