Maramureșeanca Irina Giurgiu coordonează proiectul ”Educarea părinților în fotbalul feminin”

Proiectul Erasmus + ”Educarea părinților în fotbalul feminin, conștientizarea și creșterea implicării acestora în procesul de dezvoltare a sportivelor” va fi lansat mâine. Este desfășurat de clubul Dream Team București, în parteneriat cu PMFC – Labdarúgó (Ungaria). Maramureșeanca Irina Giurgiu, antrenorul coordonator al Dream Team, este manager de proiect.

”Am ales această temă pentru că în România nu avem, în acest moment, proiecte care să se ocupe de educația și implicarea părinților în fotbal feminin. Fotbalul feminin din România a început să se dezvolte ca număr de jucătoare din 2010, când activau aproximativ 300 de jucătoare. În 2022 avem aproximativ 4000 de jucătoare legitimate, însă încă suferim la calitatea jocului.

De asemenea, această situație pleacă și de la părinți. Care cred că nu există beneficii în practicarea fotbalului de către fete și care le opresc din practicarea acestui sport. Dacă un adult își oprește copilul din a mai practica un sport, îi influențează în mod direct viitorul. Multe fete renunță la fotbal din cauza influențelor persoanelor din jur. Fotbalul este mai mult decât un sport. Este un fenomen social care poate reuni oameni, îi poate implica și responsabiliza în societate.

În România, multe femei sunt desconsiderate pentru că aleg joburi considerate «de bărbați». Vrem să schimbăm această mentalitate, să luptăm pentru drepturile femeilor, să le încurajăm să nu renunțe la plăcerile lor doar pentru că li s-a spus că doar bărbații ar trebui să le facă”, se arată în prezentarea proiectului.

Irina Giurgiu este prima femeie antrenor din România care a obținut Licența UEFA Pro. Născută în Baia Mare (30 septembrie 1991).După ce devine campioană națională la handbal (cu CSȘ 2 Baia Mare), debutează în 2010 în fotbal la AS Independența Baia Mare. Cariera de antrenor și-o începe doi ani mai târziu. La același club, la echipa Under 15. În prezent este antrenor coordonator la ACS Dream Team București, coordonator fotbal feminin la Federația Română de Fotbal, antrenor secund la naționala de senioare și antrenor principal la naționala Under 15.

Sursă informații și foto: Irina Giurgiu, Facebook / Educarea părinților în Fotbalul Feminin

CITEȘTE ȘI:
Prima femeie antrenor din România cu Licența UEFA Pro este din Maramureș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.