Cererea de arbitraj video – celebrul VAR – pentru Liga I de fotbal devine tot mai ascuțită, mai vocală. De ce? Nu fiindcă avem echipe cu fireturi, ci din pricină că avem de a face cu arbitri care dau, etapă de etapă, cu oiștea-n gard, direct, spontan, fără arabescuri și chiar cu zâmbet de la o ureche la alta pe chipul personal. Spunea cineva ieri la televizor, invitat la o emisiune, că, spre deosebire de Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA), SRI pare o instituție transparentă. O glumă cu sâmbure, care arată, de fapt, cam ce e CCA: o organizație care nu dă socoteală publică nici să o tragi de coadă, de opincă ori de șlap.
Am ajuns la un campionat al Ligii I în care râdem – că n-are rost să spargem televizorul -, văzând tot soiul de bulibășeli de arbitraj. Etapă de etapă, meci de meci, sunt unii cavaleri ai fluierului care greșesc, care o fac de oaie, de țigaie, cum vreți a-i zice. Dar sunt delegați în continuare, la alte meciuri.
Ironia soartei ar fi să se implementeze VAR-ul și să se ocupe de el unii arbitri care încurcă ciocârlia cu alde cucul. Nu râdeți, că nu știm de unde sare zburătoarea :).
Hai să fim, totuși, optimiști. Avem nevoie de VAR, ca microbiști ce ne suntem unii dintre noi. Dar avem nevoie și de zâmbet, gândindu-ne că vom avea VAR când o face plopul pere și răchita mingi de fotbal.
Tiberiu Sabo
