ACS Fotbal Feminin Baia Mare își începe mâine pe propriul teren parcursul în Play Out-ul Ligii 1. Parteneră de joc, Universitatea Alexandria.
După ce ACS Fotbal Feminin Baia Mare a terminat sezonul regulat al Ligii 1 pe locul 8, mâine echipa își începe evoluția în Play Out. Începând cu ora 11.00, ”domnițele râului” primesc vizita echipei Universitatea Alexandria, cea care a ocupat locul 9 la finele sezonului regulat. După primele 11 jocuri din acest sezon de Liga 1, cele două adversare de mâine erau despărțite doar de trei puncte.
Cele două adversare de mâine s-au confruntat în chiar prima etapă din actualul sezon de Liga 1, meciul jucându-se tot pe terenul celor de la ACS Fotbal Feminin Baia Mare. Scorul a fost 2-2.
În pauza competiționala au avut loc o serie de plecări din rândul echipei băimărene: Laura Desmerean și Denisa Predoi au optat pentru ASD Spezia Calcio Femminile, echipă de Liga 3 din Italia, iar Alexandra Lunca s-a transferat la ASC Fortuna Becicherecu Mic. Alte trei jucătoare prezente în tur la ACS Fotbal Feminin Baia Mare, ”din diferite motive nu s-au mai prezentat la pregătiri, reducând serios cantitativ lotul primei echipe”, informează oficialii clubului băimărean. În consecință, antrenorul Liviu Ivasuc s-a orientat spre echipa a doua.
Lotul convocat pentru prima etapă din Play Out este următorul: Szoke-Nagy Krisztina Gabriela (portar); Indrei Dariana , Pop Diana, Buftea Alexandra, Țițu Gabriela, Cotos Marinela, Olar Denisa, Indrecan Andreea, Daneliuc Camelia, Gavriș Paula, Boldijar Alexandra, Dragoș Raluca, Șpan Patricia, Marița Georgiana (jucătoare de câmp).
Sursă informații și foto: ACS Fotbal Feminin Baia Mare
CITEȘTE ȘI:
Prima femeie antrenor din România cu Licența UEFA Pro este din Maramureș
Denisa Predoi, căpitanul ACS Fotbal Feminin Baia Mare, în reflectorul Federației Române de Fotbal
Liga 1 | S-a reunit ACS Fotbal Feminin Baia Mare