O snoavă cu mai mult sa mai puțin iz de realitate – n-avem cum s-o probăm, fiindcă nu avem atâtea surse la îndemână – zice că un fotbalist a fost în stare să se supere pe fotbal nu fiindcă s-a lăsat podidit de o entorsă lipsită de bun-simț, nu din pricină că i-a jucat renghiuri meniscul, nu din cauză că l-a strâns șortul, ci pe temei că era plătit slab. Lua doar 2.000 de euro pe lună. Dramatic, monșer, nu alta! Clocotitor, năucitor, tulburător.
Dincolo de snoavă, în Liga I, să ai leafă de 2.000 de euro pari cam colduș. Nu mai poți cumpăra jumătate de mall când mergi la shopping. Comparativ, ce înseamnă pentru un ins oarecare, non-fotbalist, să câștige 2.000 de euro pe lună? Coșcogea visul de neatins. Aproape redescoperirea Americii. Culmea e că în vreme ce tot soiul de fotbaliști de prin Liga I se plâng că sunt plătiți prost, mai sunt oameni pe stradă care le zâmbesc, adesea condescendent. Oameni care adună 2.000 de euro poate din vreo trei lefuri. Dar care însă au bucuria de a zâmbi. Dincolo de lefurile bizare, chiar glumețe, ale fotbalului (T.V.S.)
