Era cumva de așteptat ca în finala mică a Cupei Mondiale să se impună totuși Croația în fața Marocului. A făcut-o, chiar dacă n-a fost floare la ureche. Africanii au dovedit încă o dată că n-au ajuns întâmplător în această fază a competiției. Au luptat până la capăt, cum se spune în termeni clasici culeși de prin fotbal, numai că au avut un adversar care nu a dat deloc senzația că ar lua meciul la preț de plictiseală. Din contră.
Marocul e de apreciat pentru ce a făcut la această ediție a Cupei Mondiale. O echipă cu jucători sârguincioși, care chiar joacă fotbal. Africanii au jucat bine și ieri, însă insuficient ca să treacă de o națională versată cum e cea a Croației. Luka Modric și ai lui au știut ce și cum să scoată din acest meci. Adică o medalie de bronz.
Croația poate că nu va fi avut un joc seducător la capitolul prezentare scenică, însă a jucat ce a știut și a știut bine ce a jucat, dacă e să jonglăm puțintel cu niște cuvinte. Croația e o echipă matură, trecută prin ciur și dârmon. Iar pentru faptul că în ultimele două turnee finale mondiale a câștigat două medalii, una de argint, iar aceasta din urmă de bronz, merită cu prisosință aplauze. Apropo de Modric, îți dă senzația că ar putea juca fotbal la cel mai rafinat nivel până pe la 50 și ceva de ani.
Astăzi avem ultimul meci al Cupei Mondiale, cel de gală, finala, între Argentina și Franța. Greu de dat un pronostic. Când te gândești ce jucători vor fi pe teren chiar îți vine să iei fotbalul ca pe un spectacol de gală, la care îți pui papion și dacă te uiți din fotoliul de acasă.
Tiberiu Sabo
Sursa foto: FIFA World Cup
CITEȘTE ȘI: Futsal | S-a stabilit țintarul Cupei Minerul
