Jurnal de Mondial | Ca o gazdă de treabă, Qatar i-a lăsat pe alții să se califice în optimi

În grupa A, ieri, Qatar a fost învinsă de Senegal cu 3-1 și a devenit prima echipă eliminată de la Cupa Mondială, după ce a adunat două înfrângeri. O înfrângere previzibilă, întrucât naționala Qatarului nu are față de CM. E mare lucru că a reușit să dea un gol în două meciuri. Că a primit cinci asta e altă gâscă-n altă traistă. Sau altă copită de cămilă.

În celălalt meci al grupei A, Olanda a terminat la egalitate cu Ecuador, 1-1. Batavii au părut cam amorțiți în această partidă, în vreme ce sud-americanii și-au văzut de treabă și cu puțină șansă puteau bate. Au păstrat însă suspansul calificării până în ultima etapă.

În grupa B, Iranul a învins Țara Galilor cu 2-0, ambele goluri marcate în minutele de prelungire. Iranienii au arătat cu totul altfel față de cum au fost în meciul cu Anglia, în care au pierdut ca într-un set de tenis, 2-6. E drept și că a fost schimbată o jumătate de echipă față de partida precedentă. Țara Galilor n-a prins ziua cea mai bună, așa că nu e de mirare că s-a ales cu praful de pe tobă.

A doua partidă a grupei B a fost între Anglia și SUA. O remiză albă cu un joc gri. Prima repriză a fost mai animată, în schimb a doua a cam fost de căscat. Până la urmă cele două echipe și-au împărțit punctele, ura și la gară. Rămâne să vedem cum va fi cu calificarea în ultimele două meciuri din grupă.

Astăzi avem meciuri din grupele C și D:  Tunisia – Australia (ora 12, grupa D), Polonia – Arabia Saudită (ora 15, grupa C), Franţa – Danemarca (ora 18, grupa D) și Argentina – Mexic (ora 21, grupa C). Două meciuri tari, Franța – Danemarca și Argentina – Mexic. În cazul în care ”pumele” o sfeclesc ca în partida cu saudiții pleacă acasă. Cât despre Franța, dacă bate, e în optimi. Spor la fotbal să fie!

Sursa foto: FIFA World Cup

CITEȘTE ȘI: Jurnal de Mondial | O zi cu două recorduri, unul de…

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.