Trei zile ne despart de debutul Jocurilor Europene Cracovia – Malopolska 2023, la care România va participa cu o delegație de 191 de persoane (150 de sportivi și 41 de antrenori) la 18 discipline dintre cele 29 din programul competiției.

Aproximativ 7000 de sportivi din 48 de țări vor concura în cele 12 zile de întreceri, în care se vor împărți 124 de locuri cotă pentru Jocurile Olimpice Paris 2024. Pentru 12 dintre aceste sporturi și discipline sportive, întrecerile vor avea și statut de Campionate Europene. De asemenea, sportivii vor putea obține locuri cotă/ puncte pentru Jocurile Olimpice de la Paris la box, breaking, canoe slalom, rugby 7, sărituri în apă, tir cu arcul, tir sportiv și tenis de masă/ atletism, badminton, baschet 3×3, ciclism MTB, judo, pentatlon modern, scrimă, taekwondo, triatlon.

România va fi reprezentată la următoarele discipline:

  • Ciclism mountain bike – 4 sportivi și un antrenor
  • Judo – 9 sportivi și 2 antrenori
  • Tenis de masă – 8 sportivi (4 feminin, 4 masculin) și 2 antrenori
  • Badminton – 1 sportiv, în competiția masculină de simplu, și un antrenor
  • Box – 6 sportivi (3 la feminin și 3 la masculin) și 3 antrenori
  • Sărituri în apă – 6 sportivi (2 fete și 4 băieți) și 3 antrenori
  • Tir cu arcul – 2 sportivi d(eminin și masculin) și un antrenor
  • Teqball – 4 sportivi și un antrenor
  • Baschet 3×3 – 8 sportivi (4 feminin, 4 masculin) și un antrenor
  • Taekwondo WT – 2 sportivi și un antrenor
  • Karate – 1 sportiv și un antrenor
  • Sărituri cu schiurile – 7 sportivi (3 la feminin, 4 la masculin) și un antrenor
  • Atletism – 38 de atleți (18 la feminin, 20 la masculin) și 8 antrenori
  • Rugby în 7 – 26 de sportivi (13 la feminin și 13 la masculin) și 4 antrenori
  • Triatlon – 2 sportivi (1 feminin, 1 masculin) și un antrenor
  • Tir sportiv- 3 sportive și 2 antrenori
  • Kaiac-canoe – 5 sportivi (1 la feminin și 4 la masculin) și 2 antrenori
  • Scrimă – 18 sportivi (12 la feminin și 6 la masculin) și 6 antrenori
  • Jocurilor Europene Cracovia Malopolska 2023 se desfășoară în perioada 21 iunie – 2 iulie.

Sursă informații: Facebook/ Ministerul Turismului. Sursa foto: European Games Krakow – Malopolska

CITEȘTE ȘI: Fotbal – naționala | Convocare de ultimă oră înaintea partidei cu…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.