JO 2024 | Cea mai mare parte a Team România a plecat la Paris

Cea mai mare parte a Team România din care fac parte 82 sportivi, a plecat, duminică, spre Paris, la cea de-a XXXIII-a ediţie a Jocurilor Olimpice, cu aeronava „Nadia Comăneci”.

Cei 82 de sportivi care au plecat duminică de pe Aeroportul ”Henri Coandă”, spre capitala Franţei, sunt de la următoarele discipline: box, canotaj, ciclism, gimnastică artistică, înot, polo, scrimă, tenis de masă, tir cu arcul.

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a afirmat că sportivii prezenţi la Paris au datoria de a continua povestea primei medalii obţinute de România la Jocurile Olimpice, în 1924, tot în capitala Franţei.

”Iată că am ajuns şi în acest moment al plecării către Jocurile Olimpice de la Paris. Suntem aşteptaţi acolo, Satul Olimpic s-a deschis, locaţia pentru canotaj este pregătită, pentru nataţie, de asemenea. Nu pot să nu mă gândesc că acum 100 de ani, tot la Paris, am deschis acest drum cu o medalie de bronz, iar nouă ne revine plăcuta misiune de a continua această poveste frumoasă de a îmbogăţi tezaurul României cu mai multe medalii olimpice strălucitoare şi de a ne bucura de o ediţie a Jocurilor Olimpice la cel mai înalt nivel. Ştim cât de lungă şi tensionată a fost aşteptarea, dar ştiu că sunteţi pregătiţi. Sunteţi cei mai buni din România, cei care au luptat din greu să obţină calificare la Jocurile Olimpice. De aceea cu toţii avem încredere în voi că veţi reuşi la Paris, pentru că sunteţi cei mai buni. Mult succes tuturor!”, a declarat Covaliu în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Salonul Oficial al Aeroportului ”Henri Coandă”.

Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, le-a transmis sportivilor că trebuie „să zboare” către cea mai înaltă treaptă a podiumului.

„Aceste emoţii sunt normale, pentru că participaţi la competiţia supremă. Plecăm la Paris cu încredere, cu bucurie, cu emoţie, dar şi cu multă speranţă. Şi mai plecăm cu ceva, cu iubirea celor de acasă, care nu sunt puţini. Sunt alături de voi, vă urmăresc zi de zi. Iar eu vă doresc să faceţi ca imnul României să răsune pe arenele olimpice, pentru că aţi muncit, v-aţi dorit şi acum este momentul să zburaţi. Să zburaţi către cea mai înaltă treaptă a podiumului, pentru că puteţi, sunteţi foarte buni, aveţi încredere în voi. Momentul vostru este acum la Paris. Să vă reprezentaţi ţara cu cinste şi onoare pentru că este un sentiment extrem de frumos atunci când imnul ţării tale răsună şi milioane de oameni îl ascultă”, a declarat Lipă.

La eveniment a participat şi Şeful Cancelariei Primului Ministru, Mihai Ghigiu, care a transmis un mesaj din partea Guvernului: „În numele Guvernului şi al domnului prim-ministru Marcel Ciolacu, noi ne plecăm în primul rând în faţa efortului pe care l-aţi făcut să ajungeţi până aici. La 100 de ani de olimpism românesc, de la prima medalie, vă veţi întoarce de la Paris cu fruntea sus, mândri că sunteţi români, cu medalii. Mă bucur că zburaţi cu aeronavă care poartă numele Nadiei Comăneci şi sper să vă aducă înapoi cu o parte din gloria ei”.

Şi sportivul David Popovici a ţinut să-i felicite pe toţi colegii săi care au reuşit calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris.

„Voiam să spun că este atât de greu să te califici la Jocurile Olimpice. Toată lumea vorbeşte despre performanţă, despre medalii şi e de înţeles, dar este o performanţă atât de mare şi să te califici aici. Voiam să mă folosesc de acest moment să îi felicit, de fapt să ne felicităm, pentru că suntem în jur de 100 de sportiv calificaţi aici şi voiam să le urez succes. Indiferent de aşteptările pe care le are lumea de la noi, noi suntem sportivi şi nu ne bazăm pe aşteptări. Succes nouă!”, a spus Popovici.

Componenţii Team România care vor intra în competiţie în partea a doua a Jocurilor vor pleca la Paris în decursul mai multor zile, începând din 24 iulie.

Team România este formată din 107 sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice (26 iulie-11 august), la 18 sporturi.

Sursa text: AGERPRES

Foto: Comitetul Olimpic și Sportiv Român

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.