Jerome France, victorios la Trofeul Gutâi

Trofeul Gutâi 2022. Octavian Ciovică, Jerome France, Emil Ghinea (Sursă - FRAS)

Campionul de super rally, Jerome France, a câștigat a patra etapă din Campionatul Național de viteză în coastă, Trofeul Gutâi 2022, la debutul său în prima divizie.

La finele săptămânii a avut loc Trofeul Gutâi, competiție care reprezintă a patra etapă din Campionatul Național de viteză în coastă. Jerome France (Nova Proto) a dominat ambele zile de concurs, ”obținând cel mai rapid timp în fiecare dintre cele 9 urcări, incluzând aici recunoașterile, antrenamentele și concursul. În urmă cu numai o săptămână, acesta se impunea și în etapa de super rally de la Deva, consolidându-și poziția de lider absolut al clasamentului”, precizează Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS).

Francezul a plecat din Maramureș și cu titlul de ”King of the Hill” datorită primei manșe de concurs, când a stabilit timpul de referință al etapei (2:56,572). ”De-a lungul celor două zile, din 9 urcări, în 6 dintre ele a ajuns la finiș în mai puțin de 3 minute”, menționează sursa citată.

Singurul care a mai bifat performanța a fost Emil Ghinea, o singură dată, în cea de-a doua manșă de concurs, când a încheiat în 2:59,805. De altfel Ghinea s-a clasat al doilea în topul open. Podiumul a fost completat de liderul categoriei, Octavian Ciovică.

”Costel Cășuneanu (Skoda Fabia RS5) a venit cu mâna în ghips în Maramureș și a câștigat Categoria I, înregistrând al patrulea timp, imediat după piloții cu prototipuri. Acesta și-a îmbunătățit și cu 5 secunde cel mai bun timp personal, din 2021, când a încheiat tot pe 4 la open”, anunță FRAS.

În urma rezultatelor de la Trofeul Gutâi, Costel Cășuneanu a revenit în fotoliul de lider al Categoriei I. La Categoria II, Octavian Ciovică e tot mai aproape de titlul mult visat.

Ultimele două etape ale primei divizii din Campionatul Național de viteză în coastă vor avea loc la Câmpulung Muscel (17-18 septembrie) și Poiana Brașov (15-16 octombrie).

Mai multe detalii, aici.

Informații și foto: Federația Română de Automobilism Sportiv

CITEȘTE ȘI:
Campionatul Național de viteză în coastă a descins în Maramureș în 1973

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.