Handbal | Victorie pentru România în preliminariile Campionatului Mondial din 2023

România s-a impus cu 33-30 (18-18) în fața Israelului în grupa a treia a primei faze europene de calificare la Campionatul Mondial din 2023.

România a întâlnit azi în Sala Sporturilor ”Horia Demian” din Cluj-Napoca naționala Israelului, în primul joc din grupa a treia a primei faze europene de calificare la Campionatul Mondial din 2023. Victoria a revenit ”tricolorilor” cu scorul de 33-30 (18-18). Din lotul României fac parte trei jucători ai CS Minaur Baia Mare. Este vorba despre Andrei Buzle, Tudor Buguleț și Călin Căbuț. Și-au pus azi numele pe lista marcatorilor Buzle (3) și Căbuţ (1).

Naționala Ciprului s-a retras din turneul de calificare din România din cauza mai multor îmbolnăviri din lot. Meciurile la care trebuia să participe echipa din Cipru vor fi câștigate de adversari cu 10-0 și 2 puncte în clasament.

Pentru România urmează în 9 ianuarie, de la 18.05, meciul cu Moldova. Va fi transmis în direct de TVR.

Primele două clasate vor obţine calificarea în faza a doua europeană a preliminariilor. Turneul final al CM 2023, cu 32 de echipe la start, va avea loc în perioada 12-29 ianuarie, în Polonia şi Suedia. Campioană mondială en titre este Danemarca.

Sursă foto: FRH

 

CITEȘTE ȘI:
Handbal – CM 2023 | Calificarea în faza următoare a preliminariilor se joacă în trei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.