Cu 33-25 (16-11) a trecut astăzi CS Minaur Baia Mare de MKS PR Urbis Gniezno, în ultima partidă de la Memorialul ”Edward Jankowski”, din Polonia.
Minaur a preluat conducerea încă din start: 4-0 (8). Distanța de 4-5 goluri s-a menținut pe tot parcursul primei reprize, iar la pauză s-a intrat cu 16-11. Aspectul jocului nu s-a modificat prea mult după reluare, ambele echipe străduindu-se să ducă fazele la bun sfârșit. Faptul că Minaur a fost peste adversara sa o spune și scorul final, 33-25. La Minaur n-au evoluat patru dintre jucătoarele de la prima echipă: portarul Clara Preda, interii stânga Magda Cazanga și Sanja Vujovic și extrema dreaptă Dijana Ujkic.
Debutul în noua ediție de campionat este programat pe 30 august, dată la care Minaur va juca acasă cu Măgura Cisnădie.
Sursă informații și foto: CS Minaur
CITEȘTE ȘI: Handbal | Al doilea meci, prima victorie în turneul de la…