Anca Polocoșer, Andreea Popa și Cristina Laslo

Naționala feminină de handbal intră pe ultima sută de metri a pregătirilor pentru turneul preolimpic din luna martie. Trei jucătoare de la CS Minaur Baia Mare vor participa la stagiul de pregătire de săptămâna viitoare.

Fără selecționerul Adrian Vasile, depistat pozitiv cu Coronavirus, lotul național va efectua în perioada 23-27 februarie un stagiu de pregătire la București, sub comanda ”secundului” norvegian Bent Dahl. Printre jucătoarele convocate de selecționerul Adrian Vasile pentru această acțiune a naționalei se numără și trei componente ale CS Minaur Baia Mare. Este vorba despre Cristina Laslo, Anca Polocoșer și Andreea Popa.

Chiar dacă nu va fi prezent alături de echipă, selecționerul a stabilit cu staff-ul său cum se va desfășura acțiunea de la București: ”Fiecare zi pe care o vor petrece împreună va fi de folos. Vor fi patru zile în care ne vom concentra pe noi, dar vom analiza și adversarele din turneul preolimpic și ne vom pregăti împotriva atuurilor pe care cele trei echipe le au. De la prima acțiune pe care am avut-o, fetele au studiat materialele pe care le-au primit și acum vom pune în practică ceea ce am văzut în materialele respective”, a declarat Adrian Vasile, citat de site-ul Federației Române de Handbal.

Între 19 și 21 martie, ”tricolorele” vor încerca să câștige biletele de participare la Jocurile Olimpice. Turneul va avea loc în Muntenegru, România urmând să întâlnească naționala țării-gazdă, campioana europeană Norvegia și Thailanda. Se va juca sistem fiecare cu fiecare, iar primele două echipe merg la Olimpiadă.

Sursă informații: FRH. Sursă foto: CS Minaur Baia Mare

CITEȘTE ȘI:
Handbal | Trei de la CS Minaur Baia Mare pentru prima reunire a naționalei în 2021
Handbal | Mesajul selecționerului Adrian Vasile: ”Trebuie să muncim pentru visul nostru numit Tokyo”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.