Subcomisia tehnică a Federației Române de Handbal a votat: Florin Pera va fi noul selecționer al naționalei feminine. Urmează validarea în consiliul de administrație al FRH.
”Chiar dacă am antrenat o echipă de top din Europa (ȚSKA Moscova – n.r.) cu obiectiv de câștigare a Ligii Campionilor, pot spune că postul de selecționer reprezintă pentru mine un vis împlinit, o mare onoare, dar și o mare răspundere. Sunt un antrenor care se dedică și pune suflet 100% la fiecare meci, lucru pe care vreau să-l imprim și jucătoarelor la echipa națională. Pun pe primul loc forța grupului și jocul colectiv”, a declarat Pera.
Acesta îl înlocuiește la cârma naționalei pe Adrian Vasile, care a fost selecționer din ianuarie 2021.
Sursă informații și foto: FRH
CITEȘTE ȘI: Handbal | CS Minaur, egal la Zalău