Handbal | Patru senioare de la CS Minaur Baia Mare, la patru loturi naționale

A intrat în linie dreaptă campania de pregătire a Campionatului Mondial de handbal feminin care va începe în 29 noiembrie. Un turneu final la care participă și naționala României. Patru jucătoare de la CS Minaur Baia Mare sunt convocate la reprezentativele țărilor lor.

Patru jucătoare de la CS Minaur, în patru naționale

Ultimele pregătiri pentru Campionatul Mondial de handbal feminin care va avea loc în perioada 29 noiembrie – 17 decembrie în Suedia, Danemarca și Norvegia sunt în plină derulare.

20 de jucătoare au fost selecționate de Florentin Pera pentru Trofeul Carpați. Printre care și Ana Maria Tănasie de la CS Minaur Baia Mare. ”Tricolorele” s-au reunit în 20 noiembrie la Bistrița. Azi, România a disputat primul meci la Trofeul Carpați, în compania Elveției. Victoria a revenit sportivelor ”dirijate” de Florentin Pera, cu 33-28 (20-10). Mâine, de la 19.30, ”tricolorele” vor evolua în compania Portugaliei. Pentru ca sâmbătă să întâlnească Austria, de la 17.30. Meciurile sunt transmise în direct de Pro Arena.

Alte trei jucătoare de la CS Minaur sunt convocate la echipele lor naționale: Aleksandra Vukajlovic (Serbia), Katarina Pavlovic (Croația) și Amra Pandzic (Slovenia).

Patru handbaliste, la lotul de tineret

Lotul de tineret s-a reunit la Izvorani în 20 noiembrie. În perioada 22-25 noiembrie, România va participa la un turneu de pregătire la Praga. Unde va întâlni Cehia (23 noiembrie, ora 17.30), Ungaria (24 noiembrie, 17.00) și Norvegia (25 noiembrie, 11.00). Patru jucătoare de la CS Minaur au fost convocate de Simona Maior-Pașca: Denisa Roxana Romaniuc, Maria Ioana Groșan, Sorina Brândușa și Cristina Elisa Danciu.

Jucătoarele rămase acasă, în vacanță

Jucătoarele de la CS Minaur care nu fost convocate la loturi naționale sunt în vacanță până în 27 noiembrie, când vor relua antrenamentele. Între 12 și 14 decembrie, CS Minaur va organiza un turneu în Baia Mare. La care vor mai participa echipa națională de tineret, Gloria Bistrița și CSM Deva. În 21 și 22 decembrie sunt programate – tot în Baia Mare – două meciuri amicale cu Corona Brașov.

Sursă informații și foto: CS Minaur Baia Mare

CITEȘTE ȘI:
Handbal | Ana Maria Tănasie, în lotul României

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.