Handbal – Liga Zimbrilor | CS Minaur Baia Mare e aproape de locul 3 după victoria cu Bacău

Duminică, 14 aprilie, Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare va fi gazda partidei dintre CS Minaur și CSM Bacău, joc din cadrul etapei a 23-a din Liga Zimbrilor. Înaintea acestui joc, Potaissa și Dinamo au terminat la egalitate (35-35), astfel că Minaur, după acest success, mai are nevoie de doar două puncte (două egaluri sau o victorie) pentru a termina sezonul de Liga Zimbrilor pe podium, al treilea consecutiv.

Meciul cu CSM Bacău n-a fost deloc ușor, dimpotrivă. Elevii lui Leonard Bibirig au dat o replică tăioasă, au condus în mai multe rânduri decât noi, însă finalul ne-a aparținut și am reușit victoria și trei puncte extrem de importante. De asemenea, ne bucurăm și pentru revenirea în teren după luni bune de recuperare a jucătorilor Stefan Vujic și Lucas Sabou, chiar dacă ultimul dintre ei n-a intrat.

Minaur va juca pe în deplasare la Cluj. Urmează “faza europeană”, cu plecare spre Islanda în 19 aprilie, meci pe 21 aprilie (ora 22.30 la noi) – arbitri din Ungaria, Milos Andorka și Robert Hucker, delegat Tadas Jansonas (Lituania). Minaur nu va juca niciun meci între tur și retur, meciul al doilea cu Valur fiind programat duminică, 28 aprilie, dela ora 18.00 (arbitri din Croația, Ante Mikelic și Petar Paradina, delegat Ferenc Bonifert (Ungaria). Minaur mai are de jucat în campionat cu Suceava (16 mai) și la Timișoara (19 mai) – dacă se califică în finala Cupei EHF vor fi iar niște modificări, dubla manșă din finală urmând să aibă loc între 18 și 26 mai.

CS Minaur Baia Mare – CSM Bacău: 35-35 (18-20)
  • Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare; cca 900 spectatori
  • Arbitri: Constantin Marius Murariu – Constantin Claudiu Tăbăcariu (Neamț). Observator: Adrian Lupșa (Reșița)
  • Aruncări de la 7m: 9-5 (transformate: 8-3; au ratat: E. Pop / Virbauskas, G. Bujor). Minute de eliminare: 6-6 (Cumpănici 2, Vujovic / Rogulski, Costea, Brăescu)
  • CS Minaur: Anton Terekhov (10 intervenții, a apărat și un 7m), Barna Buzogany – Tudor Botea 7, Stevan Vujovic 7 (2 din 7m), Artem Kozakevych 6 (5 din 7m), Robert Nagy 4, Milan Kotrc 4 (unul din 7m), Gabriel Cumpănici 1, Stefan Vujic 1, Viorel Fotache 1, Anderson Mollino da Silva, Erik Leonard Pop, Tomas Cip. Nu au jucat: Vlad Andrei Pop, Ovidiu Ardelean și Lucas Sabou. Antrenori: Alexandru Sabou, Mihai Bușecan, Ionuț Irimuș
  • CSM Bacău: Tudor Stănescu (5 intervenții, a apărat și un 7m), {tefan Grigoraș (3 intervenții), Richard Freiwald – Zanas Virbauskas 9 (2 din 7m), Eduard Belchite 6, Gabriel Bujor 4 (unul din 7m), Florin Dospinescu 3, Ionuț Stănescu 3, Lukasz Rogulski 2, Cătălin Brăescu 1, Vasile Dobrincu 1, Aliaksei Ushal, Mihai Bujor, Georgel Costea. Antrenori: Leonard Bibirig, Ionuț Rotaru, Rudi Stănescu
Etapa 23
  • CSM București – “U” Cluj-Napoca: 31-22
  • CSM Sighișoara – HC Buzău: 29-29
  • CSM Constanța – CSU Suceava: 35-26
  • CSM Vaslui – SCM Politehnica Timișoara: 25-27
  • Potaissa Turda – Dinamo București: 35-35
  • CSM Focșani – Syeaua București: 24-28
  • CS Minaur Baia Mare – CSM Bacău: 31-29

Clasament

  1. Dinamo București – 67p (873-637) – 23
  2. CSM Constanța – 58p (686-549) – 22
  3. Minaur Baia Mare – 51p (713-641) – 23
  4. Potaissa Turda – 43p (766-719) – 23
  5. CSM București – 38p (644-619) – 23
  6. CSU Suceava – 34p (730-765) – 23
  7. ACS HC Buzău – 32p (692-693) – 23
  8. CSM Bacău – 30p (664-707) – 23
  9. Steaua București – 23p (627-671) – 22
  10. CSM Focșani – 23p (614-667) – 23
  11. Poli Timișoara – 20p (601-670) – 23
  12. CSM Sighișoara – 16p (584-685) – 23
  13. CSM Vaslui – 15p (607-659) – 23
  14. “U” Cluj-Napoca – 13p (620-739) – 23

Etapa 24. Miercuri, 17 aprilie:  “U” Cluj – CS Minaur; Dinamo – Vaslui. Sâmbătă, 20 aprilie:  Timișoara – Constanța; Steaua – Sighișoara. Duminică, 21 aprilie:  Buzău – Potaissa; Suceava – CSM București; Bacău – Focșani. Restanță: Constanța – Steaua (24 aprilie).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.