Cu 28-23 (13-11) s-a impus CS Minaur Baia Mare în fața celor de la ACS HC Buzău în această seară. Joc programat de etapa 11 și disputat în Sala polivalentă ”Lascăr Pană”.
“N-a fost un joc ușor, e clar, dar l-am dominat. Au fost mici momente în care am căzut, dar e normal ca în timpul unui meci să mai fie și astfel de momente. Avem o bancă solidă și aici cred că s-a făcut diferență, pentru că ei au căzut în ultimele 15 minute”, a declarat Alexandru Sabou, antrenorul CS Minaur, pentru site-ul clubului.
CS Minaur Baia Mare – HC Buzău 28-23 (13-11)
Aruncări de la 7m: 2-5 (transformate 1-3; au ratat Kotrc / Barros, Vojvodic). Minute de eliminare: 6-8.
CS Minaur: Terekhov (12 intervenții), Buzogany (4, a apărat și 2 de 7m) – Vujic 7, Buzle 5, Vujovic 4, Căbuț 3 (1 din 7m), Kotrc 3, Massuca Teca 2, Buguleț 1, Huta 1, Bera 1, Dobra 1, Nagy, Cip, Bușecan, da Silva. Antrenor: Alexandru Sabou.
HC Buzău: Babasafari (7), Crăciunescu (4), Manole – Monteiro Barros 6 (3), Vojvodic 6, Dumitrana 4, Mironescu 3, Bejinariu 1, Broască 1, Stroe 1, Tălmaciu 1, Nosrati, Gheorghe, Baican, Anton, Oprea. Antrenori: Pero Milosevic și Constantin Bogdan.
Punctele câștigate azi duc echipa din Baia Mare pe locul 4 în clasamentul momentului. CS Minaur are 25 de puncte, fiind la 2 puncte de Steaua – ocupanta locului 3. Miercuri, 24 noiembrie, băimărenii vor întâlni tocmai Steaua în joc din etapa 13.
Știre actualizată.
Sursă informații și foto arhivă: CS Minaur Baia Mare (credit Ovi Dragomir)