În a treia etapă din Liga Zimbrilor, CS Minaur Baia Mare va evolua mâine, de la ora 17.00, pe propriul teren în compania CSM Bacău.
Meciul se joacă în devans, dat fiind că sâmbătă, 18 septembrie, de la ora 18.00, echipa antrenată de Alexandru Sabou va evolua în deplasare la HC Lokomotiv Gorna Oryahovitsa (Bulgaria) în manșa retur a turului I din EHF European Cup.
Băimărenii au început sezonul de Liga Zimbrilor cu înfrângere (17-33) la Dinamo București, pentru a bifa primul succes în etapa a doua (26-25), acasă la CSU DIN Suceava. Trei puncte deocamdată pentru CS Minaur și locul 8 în clasament.
CSM Bacău a pierdut ambele partide disputate în debutul anului competițional 2021/2022 din Liga Zimbrilor: 29-35 la Steaua București, 30-35 acasă cu Dinamo București. Zero puncte și, deocamdată, ultimul loc din ierarhie.
Cele două adversare de mâine s-au intersectat în campania de pregătire a actualului sezon la turneul organizat de CS Minaur la început de august. Victoria a revenit băcăuanilor cu 26-25 (15-12), la acea oră Milan Kotrc și Daniel Bera cu câte 5 goluri pentru Baia Mare, respectiv Stevan Stretenovic cu 7 reușite pentru Bacău fiind principalii marcatori ai echipelor lor.
Site-ul oficial al clubului băimărean anunță că un bilet pentru meciul de mâine costă 30 lei. Biletele pot fi achiziționate la casa Sălii sporturilor ”Lascăr Pană” cu două ore înaintea începerii meciului. De asemenea, pot fi procurate online de pe site-ul iabilet.ro, secțiunea sport.
Sursă foto arhivă: CS Minaur Baia Mare (credit Alex Nicodim)