Cu 38-29 (21-13) s-a impus în această seară CS Minaur Baia Mare în compania CSM Vaslui în joc contând pentru a 16-a etapă din Liga Zimbrilor. După ce câștigaseră în tur cu 32-22 în Vaslui și date fiind… ”apele” diferite de clasament în care se scaldă cele două adversare de azi (locul 3 pentru gazde, locul 11 pentru oaspeți), victoria era cumva previzibilă pentru băimăreni în acest prim joc din 2023.

Despre echilibru a fost vorba strict în primele minute de joc, până la 4-4. După care gazdele trec la cârma jocului și măresc pas cu pas distanța față de adversar. Au avut astfel șansa să evolueze și jucătorii tineri, care au reușit să mențină adversarul la distanță confortabilă. A debutat azi pentru CS Minaur Cristian Sîncu. “Mă bucur că am debutat astăzi într-un meci oficial. (…) Pentru mine Minaur a fost întotdeauna o mare iubire, de când m-am apucat de handbal la Academia Minaur, de la șapte ani.” Ovidiu Ardelean și Lucas Sabou au bifat primele goluri marcate în acest sezon în Liga Zimbrilor.

CS Minaur Baia Mare – CSM Vaslui 38-29 (21-13)

Aruncări de la 7m: 6-4 (transformate 5-3, au ratat: Sabou / Cîrchea). Minute de eliminare: 4-6 (Fotache, Sabou / Chiratcu, Acatrinei, Carali)
CS Minaur: Buzogany (11 intervenții, a apărat și un 7m, a marcat un gol), Sîncu (5) – da Silva 6, Căbuț 6 (1 din 7m), Vujovic 5, Pop 4 (1), Nagy 3, Ratkovic 3, Sabou 2 (1), Ardelean 2 (1), Kozakevych 2 (1), Kotrc 1, Fotache 1, Buguleț 1, Mănescu 1, Teca. Antrenor: Alexandru Sabou.
CSM Vaslui: Petrilă (6), Cioată (6, a apărat și un 7m) – Chiratcu 7, Carali 5, Cumpănici 3, Kobzîi 2, Ionescu 2, Cîrchea 2 (1), Amihăesi 2, Păunică 2 (1), Acatrinei 2, Husanu 1 (1), Karamișev 1, Popa, Oancea, Ungureanu. Antrenori: Bogdan Pralea, Sebastian Hagiu.

În etapa viitoare, duminică, 12 februarie, CS Minaur joacă în deplasare la CSM Constanța. De la 17.30. Meci transmis de Pro Arena.

Sursă informații și foto: CS Minaur Baia Mare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.