26-23 (15-13). Acesta a fost scorul meciului din această seară din Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare dintre CS Minaur și CSM Slatina. O partidă din cadrul etapei a 16-a din Liga Florilor și o nouă victorie a băimărencelor, în urma căreia au ajuns pe locul 6 în clasament.

A fost un meci greu pentru CS Minaur. Oboseală acumulată după 13 jocuri într-o lună și jumătate, plus deplasări lungi, accidentări, Covid-19. O perioadă din care s-a ieșit însă bine, cu o calificare în sferturile Ligii Europa și o creștere semnificativă în clasament. Vine o perioadă de pauză, însă vor fi jucătoare care vor merge la loturile naționale.

Minaur a început bine jocul, a condus la două goluri diferență, însă Slatina a revenit rapid și a avut ea avans de două goluri: 4-6 (11). Minaur înscrie de trei ori la rând, iar mai apoi controlează ușor jocul și ține 1-2 goluri distanță. Oaspetele egalează la 13, apoi înscriu băimărencele de două ori până la finalul primei părți: 15-13. După pauză, Slatina punctează de trei ori, preia conducerea și o ține până la 17-18 (42), când Ostase a marcat de pe propriul semicerc. Timp de 12 minute oaspetele nu mai înscriu, Amra Pandzic face diferența, iar CS Minaur de șase ori: 23-18 (54). Partida este jucată și băimărencele obțin trei puncte prețioase.

Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare; cca 400 spectatori

Aruncări de la 7m: 5-6 (transformate: 5-4; au ratat: Ostase, Popescu). Minute de eliminare: 8-16 (în min. 51, Polocoșer a primit cartonaș roșu și albastru)

CS Minaur: Amra Pandzic (8 intervenții, a apărat și 2 de 7m), Cristina Enache – Jelena Lavko 6 (5 din 7m), Yaroslava Burlachenko 5, Ana Maria Tănasie 3, Cristina Laslo 3, Angela Cioca 2, Raluca Petruș 2, Asuka Fujita 2, Aleksandra Zych 2, Andreea Țîrle 1, Anca Polocoșer, Alexandra Severin, Karoline Helena de Souza. Nu a jucat Eva Kerekes. Antrenori: Raul Fotonea și Daniel Apostu

CSM Slatina: Elena Nagy (9 intervenții), Mirela Pașca (nu a jucat) – Adina Cîrligeanu 6, Lorena Ostase 6 (unul din 7m), Rebeca Necula 5, Luciana Popescu 2 (unul din 7m), Andreea Coman 2 (din 7m), Oana Chitacu 1, Hermina Olaru 1, Ștefania Gheorghe, Elena Fulgoi, Sonia Vasiliu, Cristina Crețu, Luciana Matea. Antrenori: Victorina Bora, Iulian Perpelea.

În etapa a 17-a CS Minaur va juca sâmbătă, 12 martie, în deplasare cu Dacia Mioveni.

Sursă informații și foto: csminaur.ro

Citește și: Handbal – campionate naționale | Din Maramureș, 7 echipe de juniori…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.