Astăzi după-amiază, sala polivalentă ”Lascăr Pană” a fost gazda partidei dintre CS Minaur și Dacia Mioveni, joc din cadrul etapei a 4-a din Liga Florilor. După succesul din etapa trecută de la Slatina, fetele antrenate de Raul Fotonea și-au propus o nouă victorie, lucru pe care l-au și reușit, după o repriză a doua mult mai bună decât prima. După acest meci urmează o nouă perioadă de pauză, până pe 16 octombrie. Va fi însă reunirea lotului național, acolo unde sunt convocate trei fete de la Minaur: Cristina Laslo, Anca Polocoșer și Oana Borș.
Prima parte a meciului a fost destul de echilibrată, cu Dacia aflată de mai multe ori la conducere până la jumătatea reprizei. Minaur a egalat la 9, apoi la 11 (21), după care a reușit să se desprindă la două goluri și pe final, odată cu reușita Ancăi Polocoșer, la trei goluri: 17-14. Foarte bine s-a descurcat în poarta echipei oaspete verișoara Ancăi, Andreea, care a avut o mulțime de intervenții, reușind și un gol în partea a doua.
Primele opt minute din repriza secundă au făcut diferența, Minaur reușind să înscrie de cinci ori, în timp ce Mioveni n-a marcat deloc: 22-14 (39). De la acest scor era cam clar că nu se mai poate reveni și nici nu s-a întâmplat acest lucru.
- CS Minaur Baia Mare – CS Dacia Mioveni: 30-23 (17-14)
- Sala polivalentă “Lascăr Pană”, cca 300 de spectatori
- Aruncări de la 7m: 3-4 (transformate: 1-3; au ratat: Fujita, Laslo / Lisewska)
- Minute de eliminare: 6-2
- CS Minaur: Cristina Enache (4 intervenții), Amra Pandzic (8 intervenții), Elena Utkina – Cristina Laslo 9 (unul din 7m), Ana Maria Tănasie 5, Yaroslava Burlachenko 4, Asuka Fujita 4, Eva Kerekes 2, Oana Borș 1, Andreea Popa 1, Alexandra Severin 1, Aleksandra Zych 1, Andreea Țîrle 1, Anca Polocoșer 1, Angela Cioca, Elaine Gomes Barbosa. Antrenori: Raul Fotonea și Daniel Apostu
- Dacia Mioveni: Andreea Polocoșer (17 intervenții, a apărat și un 7m, a marcat un gol), Mădălina Ion – Judith Vizuete 5, Ștefania Lazăr 4, Sylwia Lisewska 4 (2 din 7m), Mădălina Toma 4, Mădălina Toma 3, Roxana Cîrjan 2, Cristina Boian 1, Raluca Nicolae 1, Alexandra Georgescu 1 (din 7m), Irina Ivan 1, Alexandra Banciu, Cynthia Tomescu, Daria Porohniuc, Geanina Nițu, Patricia Vizitiu. Antrenori: Daniel Gheorghe și Mihaela Ciobanu
CS Minaur este pe locul 8 în clasament, cu șase puncte.
Sursă informații și foto: csminaur.ro