Neînvinsă în primele cinci partide din sezonul 2024/2025 de Liga Florilor, CS Minaur a suferit azi prima înfrângere. În deplasare la CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud. Niciodată băimărencele nu s-au aflat în avantaj în compania echipei de Liga Campionilor.
CS Minaur a evoluat azi în deplasare la CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, în joc contând pentru etapa 6 din Liga Florilor. Prima repriză a fost una echilibrată. Până la maximum patru goluri s-au desprins gazdele: 8-4 (min. 15). Băimărencele s-au apropiat în mai multe rânduri la un singur gol, dar abia în minutul 25 au reușit să egaleze. La 14. Situații de egalitate au mai fost în minutele 26 (15-15), 28 (16-16) și 29 (17-17). Fără ca echipa antrenată de Andrei Popescu să reușească să treacă în avantaj. La pauză scorul este 18-17.
După cinci minute din actul secund se reface distanța maximă din prima repriză: 22-18 (min. 34). La trei-patru goluri își menține Gloria adversara. Asta până în minutul 41. De la 26-23 se ajunge în circa cinci minute la 31-23 după cinci reușite consecutive bifate de gazde. Opt goluri este cel mai consistent avantaj de care s-a bucurat echipa din Bistrița-Năsăud în compania băimărencelor. Avantaj cu care, de altfel, gazdele își și adjudecă victoria, la scorul 34-26.
CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – CS Minaur Baia Mare 34-26 (18-17)
Aruncări de la 7m: 2-8 (transformate 2-4, au ratat: Ribeiro, Woller 2, Cazanga). Minute de eliminare: 2-0.
Gloria: Kapitanovic (1/10 intervenții, a apărat o aruncare de la 7m), De Arruda (8/25, a apărat o aruncare de la 7m) – Fujita 8/9, Rodriguez 7/10, Laslo 4/4, Kirdiasheva 3/3 (2 din 7m), Pinto 3/5, Kerekes 3/5, De Araujo Frossard 2/4, Nocun 1/1, Burlachenko 1/2, Niombla 1/2, Kacsor 1/3, Bazaliu 0/1, Seraficeanu, Nosek. Antrenori: Florentin Pera, Marius Novanc, Alexandru Buligan.
CS Minaur: Mihiș (3/7), Dumanska (7/37) – Da Costa 5/6, Woller 5/7 (2), Lundback 4/6, Pavlovic 3/5, Ribeiro 3/7 (2 din 7m), Damian 2/2, Galinska 2/3, Romaniuc 1/1, Spugnini Santome 1/3, Vukajlovic 0/1, Cazanga 0/1, Tatar 0/1, Ianași, Popescu. Antrenori: Andrei Popescu, Raul Fotonea, Daniel Apostu.
Pentru băimărence aceasta este prima înfrângere din actualul sezon. În etapa 7, CS Minaur va evolua acasă în compania SCM Gloria Buzău în 17 octombrie.
CITEȘTE ȘI:
Conferința sportivă Inspire by Fabrica de Campioni are loc în 2 noiembrie