Handbal – Liga Florilor | Duș rece la început de campionat pentru fetele de la Minaur

CS Minaur a pierdut primul meci al noului sezon din Liga Florilor, 24-30, cu Măgura Cisnădie, după un joc în care a condus doar în primele 7 minute, la un gol diferență. De la 3-4, gazdele au punctat de trei ori la rând, 6-4, dar n-au reușit să se distanțeze. Minaur revenit la un moment dat, reușind egalarea la 9. Au urmat însă alte trei goluri consecutive ale gazdelor, iar de această dată și distanțarea, Măgura intrând la cabine cu cinci goluri avantaj: 16-11. După reluare, echipa din Cisnădie se distanțează la opt goluri, 22-14 (min. 42), apoi chiar la nouă goluri 27-18 (min. 53), pentru ca în ultimele minute Minaur să reducă puțin din diferență.

Măgura Cisnădie – CS Minaur Baia Mare: 30-24 (16-11)

  • Aruncări de la 7m: 7-5 (transformate: 6-5; a ratat Dmitrovic). Minute de eliminare: 4-6
  • Măgura: Kira Trusova, Renata Arruda, Andreea Ilie – Marina Dmitrovic 8 (5 din 7m), Valentina Blazevic 5 (unul din 7m), Timea Tătar 5, Elena Georgievska 4, Dijana Radojevic 3, Valentina Bardac 3, Marilena Neagu 2, Daniela Necula, Andreea Ianăși, Raluca Băcăoanu, Reka Tamas, Yulia Gariaeva, Dana Abed-Khader. Antrenor: Alexandru Veber
  • CS Minaur: Cristina Enache (o intervenție), Amra Pandzic (3 intervenții), Elena Utkina (6 intervenții) – Asuka Fujita 9 (5 din 7m), Alexandra Severin 3, Ana Maria Tănasie 3, Yaroslava Burlachenko 2, Cristina Laslo 2, Anca Polocoșer 2, Elaine Gomes Barbosa 1, Oana Borș 1, Aleksandra Zych 1, Andreea Popa, Angela Cioca. Nu au jucat: Eva Kerekes, Bianca Țîrle. Antrenori: Raul Fotonea și Daniel Apostu.

Celelalte rezultate ale primei etape din Liga Florilor:

  • HC Dunărea Brăila – HC Zalău: 22-18
  • SCM Gloria Buzău – Gloria Bistrița: 25-23
  • CSM București – CSU Știința București: 25-23
  • CSM Slatina – CS Dacia Mioveni: 24-23
  • SCM Râmnicu Vâlcea – SCM Craiova: 29-29
  • CSM Deva – Rapid București: 15-27

Etapa viiitoare programează următoarele meciuri: Gloria Bistrița – CSM București (luni, 6 septembrie, 18.30, TVR 1); SCM Craiova – Dacia Mioveni, HC Zalău – CSM Slatina; CS Minaur – Dunărea Brăila; SCM Râmnicu-Vâlcea – CSM Deva; Rapid – Gloria Buzău; Știința – Măgura (11 septembrie).

Sursă informații și foto: csminaur.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.