CS Minaur Baia Mare întâlnește mâine în deplasare Rapid București în joc din etapa 22 a Ligii Florilor. Primul meci după ce înfrângerea din runda precedentă a dus la rezilierea contractului antrenorului Raul Fotonea.
La Rapid București joacă mâine CS Minaur în a 22-a etapă din Liga Florilor. În premieră băimărencele vor fi ”dirijate” de pe banca tehnică de tandemul Andrei Popescu – Daniel Apostu, după ce contractul principalului Raul Fotonea a fost reziliat. ”Letală” s-a dovedit a fi pentru antrenor înfrângerea suferită de echipa sa pe propriul teren, în compania Gloriei Buzău, scor 24-25. În etapa 21. Etapă în care Rapidul s-a impus cu 25-21 în deplasare la Universitatea Craiova.
Băimărencele sunt pe locul 7 în clasament, cu 30 de puncte. Echipa din capitală a strâns 52 de puncte și este pe locul 2. La egalitate de puncte cu ocupanta locului 3, Gloria Bistrița-Năsăud.
”Este important să ne concentrăm pe fiecare meci în parte. Acum ne gândim doar la meciul cu Baia Mare.Au multe jucătoare agresive și câteva care aruncă bine, deci trebuie să fim foarte atenți împotriva cui jucăm. Jucăm acasă, trebuie să avem o apărare solidă și să jucăm în viteză”, a declarat antrenorul Kim Rasmussen pentru contul echipei din capitală.
În tur, victoria a revenit Rapidului cu 38-24 (15-12). Andreea Popa și Ana Maria Tănasie cu câte 4 goluri pentru gazde, respectiv Sorina Grozav cu 7 pentru Rapid au fost principalele marcatoare pentru echipele lor.
Meciul Rapid vs CS Minaur începe mâine la ora 18.30. (G.D.)
Sursă foto: CS Minaur Baia Mare
CITEȘTE ȘI:
Handbal – Liga Florilor | Înfrângere aspră în fața campioanei