CS Minaur mai are de disputat două jocuri în acest an în Liga Florilor, acasă cu Târgu Jiu, sâmbătă, și în deplasare cu Gloria Buzău, în 16 noiembrie. Competiția internă se va întrerupe apoi până în ianuarie, pentru Campionatul Mondial. Pentru băimărence vor urma apoi două meciuri din tur, acasă cu Craiova și în deplasare la Zalău, după care vin cele 13 jocuri din retur.
Campionatul Mondial are loc în perioada 29 noiembrie – 17 decembrie, în Suedia, Danemarca și Norvegia. În lotul lărgit de 35 de sportive ales de selecționerul Florentin Pera se află și trei jucătoare de la CS Minaur – Anca Mițicuș, Ana Maria Tănasie și Oana Borș. Cum Oana este accidentată și nici nu a prea jucat în ultima vreme, e de așteptat să rămână în cărți doar celelalte două jucătoare. E posibil ca CS Minaur să aibă alte jucătoare la naționalele țărilor lor: Maria Gomes da Costa și Alba Spugnini (Spania), Katarina Pavlovic (Croația), Aleksandra Vukajlovic (Serbia), Dijana Ujkic (Muntenegru), Amra Pandzic (Slovenia).
România face parte din grupa E a Campionatului Mondial, alături de Danemarca (cu care joacă în 5 decembrie, ora 21.30), Serbia (3 decembrie, ora 19.00) și Chile (1 decembrie, ora 19.00). Toate meciurile se joacă în Jyske Bank Boxen, din Herning, Danemarca.
Sursă informații și foto: CS Minaur
CITEȘTE ȘI: Handbal | Program încărcat pentru CS Minaur