Handbal – Liga Florilor | CS Minaur Baia Mare înfruntă mâine un adversar neînvins

CSM București este adversarul pe care îl înfruntă mâine CS Minaur în Sala sporturilor ”Lascăr Pană” din Baia Mare. Un adversar care a disputat în acest sezon 12 partide (una în Supercupă, șase în Liga Florilor, cinci în EHF Champions League), nepierzând niciuna.

Meciul dintre CS Minaur și CSM București deschide mâine, la ora 17.00, etapa 7 din Liga Florilor. În runda precedentă, băimărencele au pierdut cu 24-29 la CS Dacia Mioveni. În schimb bucureștencele au mai bifat un succes, de data aceasta în compania Universității Craiova. Scor, 35-25. Pe locul 8 este CS Minaur, cu cele 9 adunate în trei victorii. CSM este pe poziția secundă, cu 16 puncte. ”Tigroaicele” sunt neînvinse, având la activ cinci victorii și un egal (la 31, cu Rapid, în prima etapă). Neînvinsă este de altfel CSM București și în grupele EHF Champions League unde are patru victorii și un egal (la 28, cu SG BBM Bietigheim). Un lung șir de rezultate pozitive început cu câștigarea Supercupei României: 28-26 contra Rapid.

Pentru meciul de mâine, biletele se pot achiziționa de la sediul clubului (între orele 10.00 și 15.00) sau în ziua meciului de la casa de bilete a Sălii sporturilor ”Lascăr Pană”, între orele 15.00 și 17.00. Partida dintre CS Minaur și CSM va fi transmisă în direct de Pro Arena. (G.D.)

Programul etapei și clasamentul la zi, aici.

Sursă foto: CS Minaur Baia Mare (credit Ovidiu Dragomir)

CITEȘTE ȘI:
Handbal – Liga Florilor | Înfrângere neașteptată pentru CS Minaur la Mioveni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.