Turneul etapelor 28-30 are loc în București. Ultimul turneu din sezonul 2020/2021 al Ligii Florilor. CS Minaur Baia Mare mai are de disputat trei jocuri și este la o victorie distanță de titlul de vicecampioană națională.
Băimărencele pornesc în acest ultim turneu (care se derulează în București) de pe locul 2 în clasament, cu 67 de puncte. La 9 puncte în urma campioanei CSM București, la 7 puncte avans față de SCM Râmnicu Vâlcea, ocupanta locului 3.
SCM Gloria Buzău este primul adversar al băimărencelor, jocul din etapa 28 urmând a avea loc mâine, de la ora 12.00, transmis fiind de TVR 2. Gloria a adunat 50 de puncte și este pe locul 4 în clasament. În tur, handbalistele lui Costică Buceschi s-au impus cu 28-21.
În etapa 29, CS Minaur Baia Mare va evolua în compania CS Activ Prahova Ploiești. Meciul este programat pentru miercuri, 2 iunie, de la 15.45. Ploieștencele au 5 puncte și sunt pe ultimul loc (15) în ierarhia Ligii Florilor. Cu 32-24 au obținut băimărencele victoria în tur.
În ultima etapă, joi, 3 iunie, de la 12.00, CS Minaur are meci cu CSM Galați. 13 puncte au ultimele adversare ale băimărencelor, puncte care le plasează pe locul 13. 37-32 pentru CS Minaur a fost scorul din tur.
Turneul ultimelor etape începe azi, cu meciurile Rapid București – HC Zalău (din etapa 29) și CS Dacia Mioveni – CSM București (din etapa 30).
Sursă foto: CS Minaur Baia Mare (credit Ovi Dragomir)