Handbal – Liga Florilor | Acasă la liderul neînvins

La CSM București joacă vineri, 24 martie, CS Minaur. Băimărencele se confruntă astfel cu liderul neînvins al Ligii Florilor.

Meciul dintre CSM București și CS Minaur Baia Mare deschide vineri, 24 martie, etapa 20 din Liga Florilor. Echipa antrenată de Raul Fotonea a câștigat în runda precedentă jocul cu Dacia Mioveni, scor 24-22 (12-9). CS Minaur are 30 de puncte și ocupă locul 7 în clasament. Echipa din capitală s-a impus cu 31-29 (16-18) în  deplasare la Universitatea Craiova în etapa 19. CSM-ul are 55 de puncte și este liderul Ligii Florilor. De altfel Neagu et company sunt neînvinse în această ediție de campionat. Singură Rapid a făcut egal cu CSM-ul, în chiar prima etapă a sezonului. Bucureștencele au cel mai eficient atac, cu 625 de goluri înscrise. Și a doua cea mai puternică apărare, cu 485 de goluri primite.

În tur, CSM București a câștigat cu 26-20 (11-10) partida din Baia Mare. Tănasie, cu 6 goluri pentru CS Minaur, respectiv Neagu cu 11 pentru CSM au fost principalele marcatoare.

Partida CSM București – CS Minaur Baia Mare începe la  ora 17.00 și este transmisă în direct de Pro Arena. (G.D.)

CITEȘTE ȘI:
Handbal – Liga Florilor | ”Tigroaicele” rămân neînvinse și după popasul în Baia Mare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.