Vacanța handbalistelor de la CS Minaur Baia Mare s-a încheiat. Azi echipa s-a reunit, prezente fiind la primul antrenament pentru sezonul 2024/2025 18 jucătoare. Acestea vor pleca din 20 iulie pentru o săptămână în Ungaria, la Nyíregyháza, pentru un stagiu de pregătire.
”Sunt destule schimbări în echipă”
”Celor 18 li se vor alătura alte două jucătoare, Clara Preda și Amelia Lundback, care au avut de rezolvat mici probleme personale, fiind învoite de la reunire. Vor lipsi în schimb alte două jucătoare, Jessica Quintino (Brazilia) și Magda Cazanga (Angola), ambele convocate la loturile naționale pentru Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie-11 august). Quintino și Cazanga vor lipsi mai mult timp de la programul echipei, cum va lipsi și tânăra nou venită, Teodora Damian, care va participa cu Naționala de junioare la Campionatul Mondial din China (Chuzhou, 10-27 august)”, precizează reprezentanții clubului băimărean.
”Sunt destule schimbări în echipă, sunt jucătoare noi pe care vom încerca să le integrăm cât mai repede, să știe ce înseamnă Baia Mare și care sunt așteptările noastre. (…) Este important că am reușit să aducem jucătoarele pe care le-am dorit și sperăm să ne ajute să ne îndeplinim obiectivele. Am adus jucătoare unde am avut nevoie. E bine că toate jucătoarele noi au minimum un sezon în România și de aceea sper că adaptarea lor să fie mai ușoară”, a declarat antrenorul Andrei Popescu pentru site-ul echipei.
Primele jocuri de pregătire, în Ungaria
Primele două jocuri de pregătire sunt programate în 31 iulie și 1 august, cu echipa maghiară Békéscsabai Elore Noi Kézilabda Kft, din prima ligă maghiară. Pe 3 august va avea loc un amical în compania Gloriei Bistrița.
Primul turneu la care va participa CS Minaur va fi cel de la Târgu Jiu, din 9-11 august. Alături de echipa gazdă, HC Zalău și CSM Slatina. În 15 și 16 august, gruparea antrenată de Andrei Popescu va juca la Odorheiu Secuiesc două amicale cu Esztergomi Vitézek RAFC, echipă maghiară care a promovat în prima ligă și care este antrenată de Gabor Elek. În fine, în perioada 22-24 august, va avea loc un triunghiular în Baia Mare, cu participarea echipelor CS Minaur, HC Zalău și CSM Iași (fiecare echipă va juca două meciuri).
”Este o întrecere foarte echilibrată”
Liga Florilor începe în 1 septembrie, dată la care CS Minaur are programat un meci pe teren propriu, cu CSM Corona Brașov. ”Faptul că România are trei echipe în Champions League arată încă o dată că Liga Florilor este puternică. Și echipele nou promovate s-au întărit destul de bine. Este o întrecere foarte echilibrată și orice punct poate conta”, consideră tehnicianul CS Minaur.
Sursă: CS Minaur Baia Mare
CITEȘTE ȘI:
Handbal – Liga Zimbrilor | CS Minaur Baia Mare se reunește în 15 iulie