CS Minaur Baia Mare a reușit prima victorie pe teren propriu din acest an. Nu a fost un meci deloc ușor, însă la final ceea ce contează este doar rezultatul de pe tabelă și adjudecarea punctelor puse în joc.
În meciul cu Craiova s-a bifat și prima evoluție în acest campionat pentru angoleza Magda Cazanga, fiind principala marcatoare a gazdelor. Pe final de meci a jucat și Oana Borș, care a revenit după o accidentare.
Andreea Maria Ianăși (jucătoare Minaur), pentru csminaur.ro: “Avem nevoie de puncte și pentru asta ne-am pregătit în ultimele două luni, pentru a începe cât de bine se poate. Mă bucur că am reușit să câștigăm, iar următoarele meciuri să le parcurgem așa cum am început anul. Mulțumim suporterilor pentru că, în ciuda unor meciuri mai puțin bune, au continuat să ne suțină și au fost alături de noi și acum, reușind să ne ajute să trecem peste momentele mai slabe din meci.”
Andrei Popescu (antrenor Minaur), a declarat, la rândul său, pentru site-ul oficial al csminaur.ro că “am reușit să ne impunem în fața unei echipe care ocupa locul al doilea înaintea acestei etape. Este prima oară când avem tot lotul la dispoziție, ceea ce contează și în meci și în pregătire. Toate fetele merită felicitări pentru că au muncit și am obținut cele trei puncte. Am reușit să rămânem tot timpul în meci și să respectăm planul tactic și așa a mers totul cum trebuie”.
Etapa 12
Rapid București – HC Zalău: 34-22
CSM București – SCM Gloria Buzău: 25-24
HC Dunărea Brăila – Știința București: 40-22
Gloria Bistrița – SCM Râmnicu Vâlcea: 30-27
Dacia Mioveni – CSM Târgu Jiu: 19-26
CS Minaur Baia Mare – SCM Universitatea Craiova: 29-26
CSM Corona Brașov – Măgura Cisnădie (duminică, 14 ianuarie, ora 17.30, Pro Arena)
FOTO csminaur.ro
Dragoș HOJDA