Handbal – EHF European League| CS Minaur Baia Mare câștigă la ”masa verde” partidele cu Thüringer HC

Thüringer HC nu se va prezenta la meciurile pe care trebuia să le dispute la finele acestei săptămâni în Baia Mare, în compania CS Minaur. Jocuri din Grupa C a EHF European League. Partidele vor fi câștigate la ”masa verde” de echipa din Baia Mare care, de pe primul loc al grupei, se califică în sferturi.

Conform CS Minaur Baia Mare, oficialii echipei din Germania au făcut public următorul comunicat: “Dragi iubitori ai handbalului, vă informăm că la sosirea acasă după meciurile din România, echipa noastră ar fi trebuit să intre în carantină din cauza măsurilor restrictive impuse de guvern în Germania. România este pe listă țărilor cu «risc ridicat» și astfel nu există nicio șansă pentru echipa Thüringer HC să revină în Germania fără restricția expusă mai sus. Această ultimă notificare în ceea ce privește restricțiile face ca echipa Thüringer HC să nu mai dispute cele două meciuri în România din EHF European League. Aceste meciuri nu mai pot fi amânate pentru că nu mai este timp pentru așa ceva, meciurile din grupe urmând să se încheie pe 21 februarie”.

În consecință, CS Minaur Baia Mare va câștiga ambele jocuri la “masa verde” (10-0). ”Acest lucru înseamnă că Minaur va termina Grupa C pe primul loc, cu 10 puncte și că va juca în sferturile de finală cu ocupanta locului 2 din Grupa D, Dunărea Brăila sau Kuban Krasnodar (cele două se vor întâlni în meci direct, sâmbătă, de la ora 15.00, la Brăila)”, informează site-ul oficial al clubului băimărean.

Din Grupa C rămâne de disputat meciul dintre Astrahanocka și Storhamar, programat pentru 20 februarie.

Grupa C

Etapa 1: CS Minaur Baia Mare – Storhamar Handball Elite 33-29; Thüringer HC – Astrahanocka Astrahan 22-29;
Etapa 2: Storhamar Handball Elite – Astrahanocka Astrahan 33-28; Thüringer HC – CS Minaur Baia Mare 0-10;
Etapa 3: Astrahanocka Astrahan – CS Minaur Baia Mare 33-27, Thüringer HC – Storhamar Handball Elite 41-36;
Etapa 4: CS Minaur Baia Mare – Astrahanocka Astrahan 30-27; Storhamar Handball Elite – Thüringer HC 32-30;
Etapa 5: Storhamar Handball Elite – CS Minaur Baia Mare 27-40; Astrahanocka Astrahan – Thüringer HC 10-0;
Etapa 6: CS Minaur Baia Mare – Thüringer HC 10-0; Astrahanocka Astrahan – Storhamar Handball Elite (20 februarie, 15.00, la Astrahan).

Clasamentul Grupei C
1. CS Minaur Baia Mare 6 5 0 1 150-116 10
2. Astrakhanochka Astrahan 5 3 0 2 127-112 6
3. Storhamar Handball Elite 5 2 0 3 157-172 4
4. Thüringer HC 6 1 0 5 93-127 2

Sursă informații și foto: CS Minaur Baia Mare (credit foto – Ovi Dragomir)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.