Handbal | Danemarca a confirmat organizarea Campionatului European

”După o perioadă de consultări și negocieri intense, astăzi Danemarca a confirmat că va găzdui toate meciurile campionatului feminin EURO 2020, programate în perioada 3-20 decembrie 2020”, anunță Federația Română de Handbal.

Decizia a fost luată după ce Federația Norvegiană de Handbal, co-organizatoarea Campionatului European 2020 alături de Asociația Daneză de Handbal, anunțase săptămâna trecută că, în actualul context sanitar, nu se pot juca meciurile din Norvegia.

”Săptămâna trecută a fost plină de provocări în aceste vremuri și așa dificile”, a spus președintele EHF, Michael Wiederer, completând: ”Flexibilitatea și eforturile pe care DHF, președintele Per Bertelsen, secretarul general Morten Stig Christensen și echipa lor le-au arătat ​​săptămâna aceasta nu pot fi apreciate la justa lor valoare, mai ales că au reușit crearea unui mediu sigur pentru toți cei implicați în organizarea celei de a doua locații”.

Herning va găzdui echipele grupei A (Franța, Danemarca, Muntenegru, Slovenia) și grupa B (Rusia, Suedia, Spania, Republica Cehă).
Kolding va găzdui echipele grupei C (Olanda, Ungaria, Serbia, Croația) și grupei D (România, Norvegia, Germania, Polonia).

Programul de joc, așa cum a fost anunțat anterior, rămâne neschimbat. România va juca primul meci pe 3 decembrie, contra Germaniei. Pe 5 decembrie urmează meciul cu Polonia, iar două zile mai târziu cel cu Norvegia.

Sursă informații și foto: Federația Română de Handbal

CITEȘTE ȘI:
Handbal – Campionatul European 2020 | Patru jucătoare de la CS Minaur, în lotul de 21 anunțat de selecționer

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.