SCM Craiova vs CS Minaur Baia Mare este meciul care închide optimile Cupei României. Se dispută mâine, începând cu ora 18.00, în Sala Polivalentă din Craiova.
Ambele echipe au evoluat miercuri în Liga Florilor și abordează această partidă după înfrângeri. Băimărencele au pierdut cu 31-34 meciul de la Rapid București. Craiovencele au pierdut pe propriul teren cu 25-26 în compania grupării Măgura Cisnădie.
Cele două adversare de mâine s-au întâlnit prima dată în acest sezon de Liga Florilor în etapa 6. La Craiova, victoria a revenit băimărencelor la limită: 28-27. În retur, în Baia Mare, punctele au ajuns tot la CS Minaur. Handbalistele antrenate de Raul Fotonea au câștigat de această dată cu 28-26.
SCM Craiova a trecut în primul tur de Cupa României de CS Handbal Club Harghita. Meci jucat în deplasare și câștigat cu 37-7.
Sferturile Cupei României se vor juca în 3 mai. Atunci când vor avea loc următoarele confruntări: Rapid București – Gloria Buzău, CSM Galați – Măgura Cisnădie, SCM Râmnicu Vâlcea – SCM Craiova/CS Minaur, Gloria Bistrița – CSM București.
Sursă foto: CS Minaur Baia Mare (credit – Ovidiu Dragomir)
CITEȘTE ȘI:
Handbal – EHF European League | Astăzi, ultima zi când se pot cumpăra bilete pentru Final Four