Mâine și joi, Sala Sporturilor din Bistrița va găzdui o dublă amicală între Gloria Bistrița și CS Minaur Baia Mare.

După stagiul de pregătire din Ungaria și un prim meci amical cu Debrecen (joc pierdut cu 27-31), handbalistele pregătite de Raul Fotonea și Daniel Apostu au continuat antrenamentele în Sala Polivalentă “Lascăr Pană”. 16 jucătoare au fost prezente la antrenamente, din lot lipsind Asuka Fujita (la Jocurile Olimpice) și Jelena Lavko (în recuperare).

“Avem niște amicale foarte grele și este mai bine așa. Cu adversari puternici în meciurile amicale putem să ne dăm seama mult mai bine unde trebuie să corectăm, să vedem unde suntem. Eu sunt mulțumit de echipa pe care o am, chiar dacă întotdeauna este loc de mai bine. Am încredere în fetele care sunt acum la echipă și sper că vom face treabă bună”, a declarat antrenorul Raul Fotonea citat de site-ul oficial al echipei.

Sursă informații și foto: CS Minaur Baia Mare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.