Progresul Șomcuta Mare și CSM Sighetu Marmației se vor întâlni în în barajul pentru menținerea / promovarea în Liga 3. Primul joc are loc în 16 mai la Șomcuta Mare, returul se dispută în 23 mai la Sighetu Marmației.
Două echipe din Maramureș sunt implicate în barajul pentru menținerea / promovarea în Liga 3, sezonul 2021/2022. Este vorba despre CSM Sighetu Marmației, care vine din Liga 4 a Maramureșului, respectiv CS Progresul Șomcuta Mare, care a terminat sezonul 2020/2021 de Liga 3 pe locul 9 în seria 10.
Jocurile de baraj pentru menținerea / promovarea în Liga 3, sezonul 2021/2022, se derulează sub forma a două etape, după cum urmează:
ETAPA I: au evoluat şase echipe campioane județene, desemnate prin tragerea la sorţi, trei dintre ele obţinând calificarea în runda următoare, în urma meciurilor de baraj disputate miercuri, 12 mai: ACS Academia de Fotbal Viitorul Cluj – AFC Dinamo Bacău 5-6 (2-1, 2-2, 2-2), ACS FC Avrig – ASCS Petrolul 95 0-4 (0-1), CSM Victoria Carei – CS Real Bradu 0-3 (0-1).
ETAPA a II-a: cele trei echipe venite din turul anterior se alătură celorlalte 18 echipe campioane judeţene, iar toate acestea vor fi împerecheate cu cele 21 de echipe care au ocupat locurile retrogradabile (locurile 9-10 din fiecare serie plus cel mai slab loc 8 din cele zece serii) la finalul sezonului regular al competiţiei Liga 3, sezonul 2020-2021.
Echipele participante în etapa a II-a:
⚽ 21 de echipe din Liga 3: ACS Bradu Borca, CSM Paşcani (ambele seria 1), ACS Avântul Valea Mărului, CS Făurei, ACS Sportul Chiscani (toate seria 2), ACS Recolta Gheorghe Doja, ACSM Olteniţa (ambele seria 3), CS Concordia Chiajna 2, CS Baloteşti (ambele seria 4), AFC Odorheiu Secuiesc, ACS Kids Tâmpa Braşov (ambele seria 5), Universitatea Craiova 2, ACS FC Academica Clinceni 2 (ambele seria 6), AFC Hermannstadt 2, ACS Minerul Costeşti (ambele seria 7), ACS Progresul Ezeriş, ACS Fortuna Becicherecu Mic (ambele seria 8), CS Ocna Mureş, ACS Industria Galda (ambele seria 9), CS Progresul Şomcuta Mare, CS Luceafărul Oradea (ambele seria 10);
⚽ 21 de campioane judeţene: CS Real Bradu (AG), CS Frontiera 2004 Curtici (AR), AFC Dinamo Bacău (BC), CSM Codlea (BV), ACS Team Săgeata – Buzău (BZ), AFC Voinţa Lupac (CS), Club Sportiv Orășenesc Ovidiu (CT), CS Dunărea Calafat (DJ), CSA Aurul Brad (HD), ACS Viitorul Domneşti (IF), Clubul Sportiv Municipal Feteşti (IL), ACS Viitorul Şimian (MH), CSM Sighetu Marmaţiei (MM), CS Iernut (MS), ASCS Petrolul 95 (PH), CS Rapid Jibou (SJ), CSO Viitorul Liteni (SV), ACS Pobeda Stár Bišnov (TM), CS Rapid Buzescu (TR), AFC Băbeni (VL), CSM Vaslui (VS);
Tragerea la sorţi pentru stabilirea meciurilor din etapa a II-a s-a realizat pe baza criteriului geografic, stabilindu-se şapte regiuni de câte şase echipe, conţinând fiecare câte trei echipe de Liga 3 şi trei campioane judeţene. Au rezultat astfel 21 de meciuri în dublă manşă, care se vor disputa în 16 şi 23 mai.
În regiunea 7, din care fac parte cele două reprezentante ale Maramureșului, au fost stabilite următoarele dueluri: Rapid Jibou – Luceafărul Oradea, CS Ocna Mureș – CS Iernut, Progresul Șomcuta Mare – CSM Sighetu Marmației. Primul joc are loc în 16 mai la Șomcuta Mare, returul se dispută în 23 mai la Sighetu Marmației.
Meciurile din etapa a II-a a barajului pentru menținerea / promovarea în Liga 3:
⚽ Regiunea 1
Dinamo Bacău – Bradu Borca
CSM Pașcani – CSM Vaslui
AFC Odorheiu Secuiesc – Viitorul Liteni
⚽ Regiunea 2
Team Săgeata – Avântul Valea Mărului
Sportul Chiscani – CSO Ovidiu
CS Făurei – CSM Fetești
⚽ Regiunea 3
ACSM Oltenița – Petrolul 95
Rapid Buzescu – Recolta Gheorghe Doja
Academica Clinceni 2 – Viitorul Domnești
⚽ Regiunea 4
CS Balotești – Real Bradu
Concordia Chiajna 2 – ACSM Codlea
AFC Băbeni – Kids Tâmpa Brașov
⚽ Regiunea 5
Universitatea Craiova 2 – Voința Lupac
Dunărea Calafat – Progresul Ezeriș
Viitorul Șimian – Minerul Costești
⚽ Regiunea 6
Industria Galda – Pobeda Star Bișnov
AFC Hermannstadt 2 – Frontiera 2004 Curtici
CSA Aurul Brad – Fortuna Becicherecu Mic
⚽ Regiunea 7
Rapid Jibou – Luceafărul Oradea
CS Ocna Mureș – CS Iernut
Progresul Șomcuta Mare – CSM Sighetu Marmației (G.D.)
Sursă informații și foto: Federația Română de Fotbal