În luna februarie urmează să fie stabilite, prin tragere la sorți, meciurile de baraj pentru promovarea în Liga 3, sezonul 2023/2024. Campioana Maramureșului face parte dintr-o regiune cu campioanele județelor Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Satu Mare și Sălaj.
Meciurile de baraj se joacă în 17 și 24 iunie
Promovează din Liga 4 în Liga 3 pentru ediţia 2023/2024 cele 21 de echipe câştigătoare ale jocurilor de baraj dintre cele 42 de campioane judeţene. Meciurile se desfăşoară în sistem eliminatoriu, tur – retur, pe terenul fiecărei echipe. Pentru promovarea în Liga 3, datele de disputare sunt: 17 iunie, ora 18:00 – turul, respectiv 24 iunie, ora 17:30 – returul.
Asociaţiile judeţene de fotbal sunt obligate să comunice Federației Române de Fotbal până în 11 iunie numele echipei calificate la jocurile de baraj pentru promovarea în Liga 3 Federației Române de Fotbal (FRF) şi să transmită copia Certificatului de Identitate Sportivă al acesteia eliberat de Ministerul Tineretului şi Sportului. ”În situația în care structura sportivă respectivă nu îndeplinește condițiile de participare la jocurile de baraj (nu deține personalitate juridică și/sau Certificat de Identitate Sportivă eliberat de MTS), jocurile de baraj nu se vor disputa, urmând ca echipa adversă, dacă îndeplineşte condițiile de participare, să fie declarată câștigătoare”, se arată în regulamentul jocurilor de baraj.
Cele șapte regiuni
Stabilirea jocurilor de baraj va fi făcută prin tragere la sorţi, în luna februarie, de către Departamentul Competiţii al FRF. Cele 42 de asociații au fost împărțite în șapte regiuni, după cum urmează:
• Regiunea 1, Nord-Est: Bacău, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Suceava, Vaslui
• Regiunea 2, Nord-Vest: Bihor, Bistriţa Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj
• Regiunea 3, Centru: Alba, Braşov, Mureş, Covasna, Harghita, Sibiu
• Regiunea 4, Vest: Arad, Caraş Severin, Hunedoara, Timiş, Gorj, Mehedinţi
• Regiunea 5, Sud-Vest: Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa
• Regiunea 6, Sud: Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Bucureşti, Ilfov, Prahova
• Regiunea 7, Sud-Est: Brăila, Galaţi, Tulcea, Constanţa, Buzău, Vrancea
Pentru fiecare regiune în parte, se vor stabili trei jocuri de baraj. Prima echipă extrasă din urnă pentru fiecare joc de baraj este echipa organizatoare a jocului tur, returul urmând să se desfăşoare pe terenul echipe adverse, care va dobândi calitatea de organizator al jocului. (G.D.)
Regulamentul privind organizarea și desfășurarea jocurilor de baraj pentru promovarea în Liga 3, aici.
Sursă informații și foto: Federația Română de Fotbal

CITEȘTE ȘI:
Fotbal – Liga 4 | 7-0, scorul etapei 11