Fotbal – Liga I | Primul meci acasă pentru ACS Fotbal Feminin Baia Mare

ACS Fotbal Feminin Baia Mare întâlnește mâine, pe stadionul ”Viorel Mateianu”, de la ora 11, CSM Alexandria, în etapa a doua a Ligii I. Este primul meci acasă din noul sezon. În prima etapă băimărencele au terminat la egalitate, 3-3, în deplasare cu Banat Girls. La rândul său, în prima partidă de campionat CSM Alexandria a trecut cu 3-1 de Politehnica Timișoara.

Liga 1 la fotbal feminin, sezonul 2021/2022, are programat mai întâi sezonul regulat, care se va disputa într-un singur tur. Primele șase clasate vor juca în play-off, iar următoarele șase în play-out. Spre deosebire de Liga I de fotbal masculin, unde în faza a doua a competiției punctele se înjumătățesc, fiecare echipă va intra în play-off și play-out cu punctajul acumulat în prima parte a campionatului.

Condițiile de acces pe stadion le puteți afla de pe pagina de Facebook a ACS Fotbal Feminin Baia Mare.

Sursa foto: pixabay.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.