Naționala joacă în această seară, la Skopje, de la 21.45, un meci foarte important, cu Macedonia, în grupa J a preliminariilor pentru Campionatul Mondial 2022 din Qatar. România vine după două victorii cu 2-0, una cu Islanda, la Reykjavik, iar cealaltă cu Liechtenstein, pe Arena Națională.
Naționala este acum pe locul 3 în grupă, cu 9 puncte, prima poziție fiind ocupată de Germania (12 puncte), iar a doua de Armenia (10 puncte). În urma României, pe locul 4, e adversara de astăzi, Macedonia de Nord, cu 8 puncte.
Celelalte meciuri ale rundei sunt Armenia – Liechtenstein și Islanda – Germania. În cazul unei victorii la Skopje, ”tricolorii” se pot gândi serios la locul 2, care ar duce la meciuri de baraj pentru calificarea la Cupa Mondială. În caz contrar au toate șansele să vadă un nou Mondial la televizor. Una peste alta, în Macedonia de Nord va fi un soi de examen de maturitate pentru trupa antrenată de Mirel Rădoi. Și deopotrivă de pricepere fotbalistică. (V. Andru)
Sursa foto: frf.ro