Reprezentativa juniorilor născuți începând cu 1 ianuarie 2007 participă în aceste zile la Syrenka Cup, un turneu amical găzduit de Polonia. Naționala pregătită de Nicolae Roșca a debutat în competiție duminică, în fața Georgiei. Scorul a fost 3-1 în favoarea ”tricolorilor”. Marți România va întâlni Țara Galilor, iar joi Polonia.
Naționala U17 se pregătește pentru prima rundă a calificărilor la Euro 2024. În perioada 15-21 noiembrie,”tricolorii” vor întâlni Norvegia, Franța și Estonia. Se califică în Turul de elită primele două echipe din fiecare grupă împreună cu cele 5 grupări de pe locul 3 cu cele mai bune rezultate înregistrate în fața primelor două clasate.
Sursă informații și foto: FRF
CITEȘTE ȘI: Handbal – Supercupa României | Locul 3 pentru CS Minaur