Fotbal – naționala | Tricolorii au ajuns în Anglia, să vedem cu ce rezultat vor pleca de acolo

Naționala a ajuns aseară în Anglia, pentru meciul amical pe care îl va disputa mâine, de la ora 19, pe Riverside Stadium, din Middlesbrough, contra selecționatei Albionului. Avionul tricolorilor a aterizat pe Teesside Airport, din Darlington.

În lotul României se numără și șase jucători care învingeau Anglia la EURO 2019, cu 4-2, la turneul final U21. Patru erau titulari în acel meci – Nedelecearu, Cicâldău, Hagi și Ivan -, în vreme ce Rus și Olaru erau pe bancă.

La ce ne așteptăm de la acest amical? Vorba selecționerului Mirel Rădoi, ”să dăm un gol mai mult ca adversarul”. Numai că după ultimele pățanii ale naționalei, adică înfrângeri cu Armenia și Georgia, pare nițeluș mai greu cu Anglia, care nu prea dă cu șpițul în gazon. Dar hai să vedem ce iese, cine știe ce surprize plăcute (pentru noi, firește) mai poate oferi fotbalul. Hai România! (V. Andru)

Sursa foto: frf.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.